Meteorologii avertizează: urmează zile caniculare. Vor fi şi 37 de grade!

23 Iunie 2019
Meteorologii avertizează: urmează zile caniculare. Vor fi şi 37 de grade!
Meteorologii avertizează: urmează zile caniculare. Vor fi şi 37 de grade!

Veştile de la meteo nu sunt deloc bune! Întreaga ţară trece printr-un proces de instabilitate atmosferică. Ploile violente, cu tunete şi căderi de grindină, vin la pachet, potrivit meteorologilor, cu caniculă. În zilele următoare, aşteptăm temperaturi chiar ş de 37 de grade Celsius!

"La mijlocul săptămânii viitoare, pe 26-27 iunie, va fi puțin mai bine. Mai mult pe la deal, pe la munte, unde vor fi intervale cu instabilitate atmosferică. Joi, va fi cel mai cald, temperaturile vor ajunge la 34-35 de grade Celsius, chiar 36-37 de grade, în vestul țării. Și în București va fi caniculă, cu 35 de grade", potrivit meteorologului ANM Meda Andrei.

"Din cele trei luni ale verii, cea mai instabilă e iunie. Dar și în iulie, și în august, deși frecvența acestor fenomene scade destul de mult, nu înseamnă că nu vom mai avea intervale, după-amiaza, cu descărcări electrice, cu vijelii puternice, cu grindină... Ploile de până acum și cele care vor fi vor crește umiditatea în atmosferă și disconfortul termic va fi ridicat", a mai avertizat meteorologul, la un post tv.



Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?