Lansările în spațiu, la reducere

23 Ianuarie 2019

Arianespace reduce costul lansărilor de sateliţi la bordul rachetelor din gama Ariane 5 pentru a face faţă concurenţei rivalei americane SpaceX, cu care se află în competiţie pentru atragerea de noi clienţi. 

Iniţiativa intervine înaintea lansării de anul viitor a rachetei Ariane 6, care va asigura un preţ mai mic al transporturilor, a precizat miercuri un director executiv din cadrul companiei, potrivit Reuters.

Arianespace vizează să scadă preţul lansărilor la bordul Ariane 6 cu circa 40% în comparaţie cu Ariane 5, prin modificări de design şi un volum mai mare de producţie care vor aduce costurile mai aproape de cele practicate de SpaceX, a lui Elon Musk, a spus directorul şi şeful departamentului de vânzări pentru zona Asia-Pacific, Vivian Quenet.



Acesta a declarat, în cadrul unor campanii de marketing aflate în plină desfăşurare, că Arianespace oferă clienţilor din telecomunicaţii o lansare cu Ariane 5 la acelaşi preţ ca o lansare cu Ariane 6.

"Am făcut eforturi în ceea ce priveşte preţurile de vânzare. Atunci când facem asta, rezultatul este pozitiv", le-a spus Quenet reporterilor miercuri, fără să ofere detalii despre profitabilitatea demersului.

Arianespace concurează pentru a obţine două lansări importante în regiunea Asia-Pacific, care ar trebui acordate anul acesta, şi speră că vor mai fi oferte pentru alte trei, a mai spus directorul executiv al companiei.

Arianespace, un joint-venture între Airbus şi Safran, a realizat 11 lansări cu rachete Ariane 5, Vega şi Soyuz în 2018, conform unui plan, revizuit la jumătate anului, care conţinea iniţial 14 lansări.

Compania, a cărei misiune este garantarea accesului european independent la spaţiu şi ale cărei servicii sunt folosite de instituţii guvernamentale şi clienţi comerciali, a preconizat luna aceasta 12 lansări pentru 2019, patru dintre ele programate pentru primul trimestru.

Grupul de lobby Satellite Industry Association estimează că piaţa lansărilor de sateliţi valorează 5,5 miliarde de dolari anual. SpaceX a adus în industria lansărilor spaţiale tehnologia rachetelor reutilizabile care au scăzut preţul transportului spaţial.

O altă companie americană, United Launch Alliance, o societate mixtă între Boeing Co şi Lockheed Martin Corp, a informat săptămâna trecută că va revizui designul final al rachetei sale Vulcan în decurs de câteva luni, având, de asemenea, ca obiectiv scăderea costurilor pentru a concura mai bine împotriva SpaceX.

Compania Blue Origin, deţinută de fondatorul Amazon.com Jeff Bezos, a anunţat luna aceasta că noua rachetă New Glenn va zbura în 2021, în acelaşi an ca Vulcan.

SpaceX, a cărei valoare este estimată, potrivit relatărilor din presă, la 30,5 miliarde de dolari, a relevat luna aceasta că va concedia circa 10% dintre cei peste 6.000 de angajaţi pentru a crea o companie mai flexibilă, care să facă faţă provocărilor ''extraordinar de dificile'' din domeniul dezvoltării vehiculelor interplanetare şi a unui internet global.

Acţionarul majoritar Arianespace, ArianeGroup, a anunţat marţi că a semnat un contract cu European Space Agency (ESA) pentru a analiza posibilitatea unei misiuni pe Lună înaintea anului 2025 în scopul extracţiei de regolit, un minereu care conţine apă şi oxigen.

Quenet a spus că, dacă această misiunea va fi demarată, va fi lansată la bordul Ariane 6 de la baza din Guyana Franceză.



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?