Parlamentarii, bătăuși din pasiune. Ce sporturi de contact practică aleșii noștri

26 Mai 2018

Sunt plătiți să facă legi, dar le place bătaia în cadru organizat. Fie că vorbim de karate, judo sau box, sporturile de contact au reprezentanți în Parlament, dar și în Guvern. Cine sunt aleșii pe care colegii nu își doresc să îi enerveze, aflați din materialul următor.

Faceți cunoștință cu presedintele Federației Romane de Box. Deputatul PSD Vasile Câtea a fost primul boxeur profesionist din România.

”Cinci ani am practicat acest sport. Dacă vrei performanta, trebuie sa faci sacrificii; sa renunti la animite lucruri - la o viata de noapte, la o viata dezordonata. Eu, in afara ringului, nu am mai avut niciun incident cu nimeni. Sunt un tip pacifist”, a declarat acesta.

Box a făcut în tinerețe și un deputat PMP.

Șeful Comisiei de Apărare din Camera Deputaților a practicat judo. Acum, social democratul Dorel Căprar e și vicepreședinte al Federației Române de Judo.



Și în conducerea Federației Române de Karate Tradițional găsim un parlamentar-fostul ministru al cercetării, senatorul PSD Șerban Valeca, ales președinte de onoare.

De temut e și fosta senatoare PSD Lia Olguța Vasilescu. Actualul ministru al Muncii are centura neagră la karate, stilul shotokan.

Spirite încinse în PSD: Câţi parlamentari a reuşit Victor Ponta să racoleze din fostul său partid

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?