Deputatul PSD Gabriel Vlase, propus pentru șefia SIE. Ce spun liderii PSD

14 Iunie 2018
Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Gabriel Vlase a fost propus de Klaus Iohannis pentru funcţia de director al Serviciului de Informații Externe (SIE). Preşedintele a transmis propunerea joi, într-o scrisoare adresată preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului. Pe de altă parte liderii PSD, Dumitru Buzatu, şeful filialei Vaslui, şi Gabriel Zetea, preşedintele PSD Maramureş, au declarat la Realitatea Tv, că nu au existat discuţii oficiale sau neoficiale, în partid, privind nominalizarea lui Vlase. Mai mult, în timp ce Dumitru Buzatu a susţinut că astfel de discuţii nu au avut loc nici măcar la o ţigară, Zetea a spus că se bucură pentru Vlase, întrucât este o ocazie care nu are de multe ori în viaţă. 

Gabriel Vlase, propus de Klaus Iohannis la şefia SIE, are 47 de ani şi este deputat PSD, la al patrulea mandat. De altfel, Gabriel Vlase este şi un apropiat al lui Liviu Dragnea, iar la Congresul PSD a câştigat funcţia de vicepreşedinte PSD, la nivel regional, pe Moldova. Foarte important, Gabriel Vlase este şi apropiat al lui Viorel Hrebenciuc, cel care era numit "eminenţa cenuşie" a PSD.

Gabriel Vlase este vicepreședinte al Camerei Deputaților, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională și membru al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului privind analizarea și actualizarea cadrului normativ cu incidență în domeniul securității naționale. De cele mai multe ori, Vlase conduce şedinţele de plen, de la Cameră, în locul lui Dragnea.

Gabriel Vlase este absolvent al Colegiului Național de Apărare, Universitatea Națională de Apărare, al Colegiului Superior de Securitate Națională, Academia Națională de Informații și doctor în științe militare și informații, Academia Națională de Informații.

Ce cuprinde CV-ul lui Gabriel Vlase:

2010: Doctor în ştiinţe militare şi informaţii, Academia Naţională de Informaţii

2007: Cursuri postuniversitare, Institutul Diplomatic Român; 2007: Specializare în “Analiza şi rezolvarea conflictelor armate", Georgetown University, SUA;

2006: Programul pentru Înalţi Oficiali (SES), Centrul European Marshall pentru Studii de Securitate - Garmisch, Partenkirchen, Germania;

2006: Colegiul Superior de Securitate Naţională, Academia Națională de Informaţii;

2006: MBA, Universitatea „Gheorghe Asachi" Iaşi; 2005: Colegiul Naţional de Apărare, Universitatea Naţională de Apărare; 2004 - 2005:

Program de perfecţionare pentru înalţi funcţionari publici - Institutul Naţional de Administraţie; 1996: Institutul Politehnic Bucureşti.

Ce experienţă politică are Gabriel Vlase

În anul 2004, a obţinut un mandat de deputat, fiind ales în circumscripţia electorală nr. 4 Bacău, pe listele Uniunii Naţionale PSD+PUR. În mandatul 2004-2008, a fost vicepreşedinte al Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe (din oct. 2007), membru supleant al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a OSCE şi membru al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO (din mart. 2007). De asemenea, a fost preşedinte al Comisiei de anchetă pentru investigări şi clarificări referitoare la activitatea "ICE Dunărea".

În 2008, a obţinut un nou mandat de patru ani, în aceeaşi circumscripţie, candidând pe listele Alianţei Politice Partidul Social Democrat + Partidul Conservator, în care a fost preşedinte al Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe şi vicepreşedinte al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO.

În 2012, a fost ales deputat pentru al treilea mandat (2012-2016), perioadă în care a fost preşedinte al Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului (până în martie 2015), secretar al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională (până în martie 2015), preşedinte al Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, propunerilor legislative privind modificarea Legii partidelor politice şi a Legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale (oct.-dec. 2015). De asemenea, a fost şeful Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO. Din februarie 2015 până în decembrie 2016, a fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

În urma alegerilor parlamentare din 11 decembrie 2016, a câştigat un nou mandat de deputat, fiind ales în aceeaşi circumscripţie din Bacău. Este membru în Comisia de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, face parte din Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO şi este membru al Comisiei de apărare şi securitate - Adunarea Parlamentară a NATO şi al Grupului Special pentru Mediterana şi Orientul Mijlociu al AP NATO. Din februarie 2017, este vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

A fost vicepreşedinte al Adunării Parlamentare NATO (2013-2015) şi vicepreşedinte onorific al Adunării Parlamentare a NATO (2015-2017

Gabriel Vlase a apărut în dosarul lui Hrebenciuc, privind retrocedările

Pe de altă parte, mai există şi divergenţe cu privire la activitatea lui Gabriel Vlase.  În 2015, el  apărea în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri din judeţul Bacău, în care a fost condamnat fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc. Vlase era cercetat pentru trafic de influenţă, după ce l-ar fi asigurat pe Gheorghe Paltin Sturdza că va interveni pe lângă factori de decizie din judeţul Bacău pentru a-i facilita punerea în posesie asupra suprafeţelor de pădure retrocedate illegal. Potrivit rechizitoriului din 2015, deputatul Gabriel Vlase ar fi urmat să primească, în schimbul ajutorului său, o sumă de bani ce urma să fie virată prin intermediul unei societăţi de topometrie.

"În data de 06 august 2012, Ioan Adam (fost judecător şi deputat PSD - n.red), prin intermediul deputatului de Braşov Niţă Constantin, a organizat o întâlnire la Hotel Bucureşti, la care au participat cei doi menţionaţi anterior, Paltin Gheorghe Sturdza şi deputatul de Bacău Vlase Gabriel. Deputatul Vlase Gabriel le oferă garanţii celor doi inculpaţi că după dată de 11 septembrie 2012, când problemele cu justiţia vor fi finalizate (făcând referire la decizia ce urmă să se dea la contestaţia în anulare), va încerca să schimbe starea de spirit a celor de care depinde punerea în posesie a hectarelor de pădure. Totodată, din aceleaşi discuţii şi din denunţul formulat în cauză de către inculpatul Adam Ioan rezultă că deputatul Vlase Gabriel urmă să primească în schimbul ajutorului său o suma prin intermediul unei societăţi de topometrie”, se arăta în rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată fostul deputat Viorel Hrebenciuc. Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a fost condamnat, în luna mai a acestui an, la doi ani de închisoare cu executare.

În acest dosar au fost judecaţi şi Gheorghe Paltin-Sturdza, beneficiarul pădurilor din judeţul Bacău, judecătorul Lorand Andras Ordog de la Tribunalul Covasna, fostul şef al Romsilva Adam Crăciunescu, judecătoarea Anca Roxana Adam de la Tribunalul Braşov, soţia lui Ioan Adam, Dan Costin Bengescu, Iosif Kadas, Sorin Ion Iacob, Janica Poenaru, Ioan Gheorghe Varga, Daniel Constantin Călugăr, Ioan Matasel, Rodica Gabriela Zaharia şi Iulian Durlan.

Potrivit celei mai recente declaraţii de avere, completată în iunie 2017, Vlase deţine bijuterii în valoare de 25.000 de euro, obţinute în perioada 1990-2006. În anul 2008, el a vândut un apartament pentru suma de 70.000 de euro, iar în perioada 2014 -2016 a vândut două case cu teren pentru suma de peste 225.000 de euro. Deputatul PSD deţine 82% din acţiunile S.C. INVESTICA GENERAL SRL, 100% la S.C. GABRIO BUSINESS S.R.L. şi 34% la S.C. 1001 NET ROMÂNIA. El a acordat împrumuturi către ultimele două societăţi în sumă de 143.000 de euro şi de 155.000 de lei. În acelaşi timp, Vlase a contractat, în perioada 2010-2017, credite de 55.000 de euro şi de 135.000 de lei. De la Camera Deputaţilor a încasat în 2017 peste 162.000 de lei, iar soţia sa, Raluca Vlase, a încasat peste 22.000 de lei de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii “Ion Borcea” din Bacău, unde ocupă funcţia de şef serviciu. În ultima sa declaraţie de avere nu sunt trecute bunuri imobiliare sau mobile. 

Reamintim că preşedintele Klaus Iohannis a transmis Parlamentului o scrisoare în care anunţă că îl propune pe Gabriel Vlase la şefia SIE. 

"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis joi, 14 iunie a.c., în temeiul art. 65 alin. (2) lit. h) din Constituția României, o scrisoare președinților celor două Camere ale Parlamentului, în care propune numirea în funcția de director al Serviciului de Informații Externe a domnului Petru-Gabriel Vlase".  

SIE nu mai are director din data de 26 septembrie 2016, când Mihai Răzvan Ungureanu a trimis la Palatul Cotroceni cererea de demisie. De atunci, președintele Românie nu a făcut nicio propunere către Parlament privind nominalizarea unui nou director al SIE. 

Din septembrie 2016, conducerea interimară a SIE a fost asigurată de generalul Silviu Predoiu.

Cine este Gabriel Vlase, propunerea lui Klaus Iohannis pentru şefia SIE

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Amalia
14 Jun 12:13
Foarte Bine! Este o numire pe bază de competența.In asemenea post competența este factor prioritar!
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?