Întâlnire de urgenţă la Guvern pe tema salariului minim. Care este "planul ascuns" al PSD-ALDE

23 Octombrie 2018

Salariul minim majorat forţat de la 1 noiembrie a pus în alertă patronatele, sindicatele şi analiştii economici. Guvernul Dăncilă, aflat în foame de bani, vrea să îşi suplimenteze bugetul din acest an cu peste jumătate de miliard de lei prin această măsură disperată.

Salariul minim declanşează o nouă criză la Palatul Victoria. Întâlnire de urgență la Guvern pe tema creșterii salariului minim. Sindicatele și patronatele au fost chemate în al 12-lea cea la discuții. Acestea au contestat vehement măsura anunțată de Guvern.

Proiectul de majorare a salariului minim a ajuns pe masa Consiliului Economic şi Social (CES), unde va fi discutat la ora 13.00. O altă şedinţă cu sindicatele şi patronatele va avea loc la Guvern la ora 16.00.

Creșterea salariului minim pe economie în mai puțin de două săptămâni ar genera venituri suplimentare la bugetul statului. Cel puțin jumătate de miliard de lei, susțin economiștii. Măsura nu este văzută cu ochi buni de oamenii de afaceri care vor fi nevoiți să suporte costuri suplimentare.

"Ne temem să nu fie o distragere a atenţiei de la alte subiecte majore, cum este îngheţarea salarizării în sectorul bugetar în 2019. Era normal ca o astfel de măsură să fie făcută cu o consultare largă. Este o decizie grăbită pe o problemă majoră. Guvernul se substituie negocierii directe între cei doi parteneri, pe de altă parte se poate ajunge la blocarea negocierii contractelor colective", a declarat la Realitatea TV liderul sindical Bogdan Hossu.

Este posibil să vedem concedieri în perioada următoare, atrage atenţia Hossu. Măsurile luate în pripă au ca efect în prima instanţă o disponibilizare a unor locuri de muncă, pentru ca firmele să îşi închidă anul pe structura de buget aprobată. Impactul va fi mare pe studiile superioare, a explicat liderul sindical.

Varujan Vosganian este primul lider al coaliției aflate la guvernare care recunoaște că Executivul majorează salariul minim pentru a aduce mai mulți bani la buget. Invitat la emisiunea Talk News, fostul ministru al Economiei a vorbit deschis despre nevoia de bani a Guvernului Dăncilă.

CREȘTEREA SALARIULUI MINIM BRUT
De la 1 noiembrie 2018 – 2.080 lei
Pentru angajații cu studii superioare 2.350 de lei
Pentru angajații cu 15 ani vechime 2.350 de lei
Sursa: Ministerul Muncii

EFECTE ÎN URMA CREȘTERII SALARIULUI MINIM
1,7 milioane de salariați plăți cu salariul minim
580.000 – de angajați cu vechime de peste 15 ani
350.000 – de angajați cu studii superioare
Încasări venituri bugetare suplimentare - 516 milioane lei

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Gheorghe
23 Oct 17:47
Parazitii rosii trebuiau sa dispara de mult. Conform obiceiului deja observat, mai intii strica ceva ca apoi sa poata baga mina la cascaval. Asa functioneaza gloata de ciorditori. Acum maresc salariile privatilor, iarna, afacerile cad sau incepe sclavagismul, lumea pleaca in strainatate la munca, iar in primavara apare sponsorul lor, mohamad murad, care va inceoe campania de eliminare a pragului salarial pentru a putea umple tara de emigranti pe care nu sint in stare sa ii controleze ... parazitism ..,
Răspunde
0 0
Nicolas
23 Oct 15:21
uitati-va cum arata
prostia si minciuna-ntruchipata
Răspunde
0 0
Gheorghe
23 Oct 13:54
Nu era redusul ala de teodorovici care vroia sa elimine salariul minim ca sa poate aduce cit mai multi straini !? Acolo nu ii era mila de buget, dar romanii sint obligati sa plateasca totate prostiile astor
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?