INS: Numărul locurilor vacante în economie a crescut în primul trimestru la 58.300

20 Mai 2016
Someri România
Someri România

Numărul locurilor de muncă vacante întregistrate în primul trimestru din 2016 a urcat la 58.300, cu 3.600 mai mult față de trimestrul anterior și cu 13.200 peste valoare înregistrată în același trimestru din 2015, informează Institutul Național de Statistică (INS).

Numărul locurilor de muncă neocupate din economie a atins în primul trimestru din 2016 maximul ultimilor ani, cu 29% mai mult față de perioada similară a anului trecut.

Potrivit INS, rata locurilor de muncă vacante a crescut față de primul trimestru al anului trecut cu 0,24 de puncte procentuale. În comparație cu ultimul trimestru al anului trecut numărul locurilor de muncă neocupate este mai mare cu 6,6%.

Cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante au fost înregistrate în administrația publică, cu 3,47%, în alte activități de servicii, respectiv în activități de spectacole, culturale și recreative, cu 2,50% fiecare.

Cea mai mare criză de forță de muncă din economie se înregistrea în industria de prelucrare, unde în primele trei luni erau 15.000 de locuri de muncă vacante, adică un sfert din numărul total la nivel național.



Cea mai bună ocupare a forței de muncă a fost înregistrată în industria extractivă cu o rată a posturilor vacante de 0,4%, dar și în sectoarele producției și furnizării de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat cu 0,42%, mai arată datele INS.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?