Începe Berlinala 2019! România prezentă cu un singur lungmetraj

7 Februarie 2019
Începe Berlinale 2019! România prezentă cu un singur lungmetraj
Începe Berlinale 2019! România prezentă cu un singur lungmetraj

Cea de-a 69-a ediţie a Festivalului de Film de la Berlin debutează joi, iar România este prezentă la eveniment cu un singur lungmetraj, semnat de regizorul Marius Olteanu şi inclus în secţiunea necompetiţională Forum.

Lungmetrajul de debut "Monştri." al regizorului Marius Olteanu a fost selectat în secţiunea Forum, considerată cea mai îndrăzneaţă a Berlinalei şi care prezintă proiecte experimentale, punând accent pe avangardă, eseuri, reportaje politice, peisaje cinematografice încă necunoscute.

Deşi Forum este o secţiune necompetiţională, "Monştri." este eligibil pentru premiul pentru debut acordat la Berlinale. Acest trofeu poate fi acordat unei producţii de debut din competiţia internaţională, precum şi din secţiunile Forum, Panorama, Perspektive Deutsches Kino şi Generation.

Filmul, o producţie a Parada Film şi Wearebasca, prezintă o zi din viaţa a doi tineri căsătoriţi, pe care familia, societatea, prietenii par că îi iubesc când sunt împreună, dar îi judecă şi resping atunci când sunt pe cont propriu, din cauza nevoilor, convingerilor şi opţiunilor lor de viaţă. Marius Olteanu semnează atât regia, cât şi scenariul peliculei, iar din distribuţie fac parte Judith State ("Sieranevada"), Cristian Popa, Alexandru Potocean şi Şerban Pavlu ("Inimi Cicatrizate").

Marius Olteanu mai este cunoscut pentru scurtmetrajele "Scor alb" (2015) - de la care a pornit ideea filmului "Monştri." - şi "No Man’s Land", care au fost selectate în peste 30 de festivaluri, printre care cele de la Busan, Tallinn, Namur, TIFF.



Pe lângă producţia românească "Monştri.", România este reprezentată la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin 2019 de Cătălin Cristuţiu, în calitate de monteur, şi Bogdan Georgescu, în calitate de producător creativ al producţiei argentiniano-germane "Blue Boy", de Manuel Abrąmović, care va fi prezentată în secţiunea Berlinale Shorts, potrivit Institutului Cultural Român din capitala germană.

De asemenea, la Berlinale Talents au fost selecţionaţi actorul Robi Urs şi producătorul Bogdan Crăciun, iar Centrul Naţional al Cinematografiei organizează standul românesc de la European Film Market. Aceasta este prima piaţă importantă de profil a anului, unde producătorii, distribuitorii, cumpărătorii, vânzătorii, finanţatorii şi reprezentanţii televiziunilor, industriei de home entertainment şi noilor media se informează cu privire la cele mai recente producţii, urmăresc evoluţia industriei cinematografice la nivel mondial şi stabilesc noi contacte de afaceri.

Cea de-a 69-a ediţie a Festivalului de Film de la Berlin va avea loc în perioada 7 - 17 februarie.

Sursa: mediafax.ro

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?