Haos pe aeroporturile din Germania: sute de zboruri anulate, mii de oameni în așteptare

10 Ianuarie 2019

Peste 600 de zboruri au fost anulate joi în urma grevei personalului de securitate de la aeroporturile Duesseldorf, Koln-Bonn şi Stuttgart, angajaţii nemulţumiţi cerând creşterea salariilor, informează agenţia de ştiri Dpa.

 

 

Greva personalului de securitate de la cele trei aeroporturi a afectat aproximativ 110.000 de pasageri, dar şi traficul aerian de marfă, mai ales că firma de curierat DHL are un centru major la Koln-Bonn.

În urma grevei au fost anulate 130 de zboruri la Koln-Bonn, 350 la Duesseldorf şi 125 la Stuttgart, iar numeroase alte zboruri au înregistrat întârzieri semnificative.

O grevă similară s-a desfăşurat luni la aeroporturile din Berlin.

Sindicatul ver.di a transmis că greva a fost "provocată" de angajatori care au oferit o creştere de doar 2% a salariilor în următorii doi ani. Sindicatul cere ca salariul primit de personalul care efectuează controale de securitate să fie crescut până la valoare de 20 de euro pe oră. Asociaţia angajatorilor BDLS afirmă că aceasta ar reprezenta în unele cazuri o creştere de până la 30%.



Următoarea rundă de discuţii între sindicat şi angajatori se va desfăşura pe 23 ianuarie.

 

Sursa

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?