Simona Halep, replică tăioasă pentru Firea, înainte de ceremonia de pe Arena Naţională

12 Iunie 2018
Halep, replică tăioasă pentru Firea, înainte de ceremonie / Foto: Cristian Otopeanu
Halep, replică tăioasă pentru Firea, înainte de ceremonie / Foto: Cristian Otopeanu

Evenimentul organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin care Simona Halep le-a prezentat fanilor trofeul câştigat la Roland Garros, a adus multe controverse.

Gabriela Firea a fost huiduită copios de de cei peste 15.000 de fani prezenţi pe Arena Naţională. Potrivit digisport.ro, Simona Halep nu şi-ar fi dorit să iasă pe gazon alături de Primarul General. Campioana nu ar fi vrut, astfel, să se afişeze alături de politicieni.

"Eu vreau să prezint trofeul oamenilor. Cer să intrăm pe rând în scenă. Îmi dați ce aveți de dat și cu asta basta", ar fi fost mesajul Simonei pentru Gabriela Firea.

Totuşi, chiar dacă a fost sfătuită să nu urce pe scenă, pentru că ar putea avea de suferit, Firea nu a respectat nici dorinţa Simonei şi a intrat pe stadion în acelaşi timp cu sportiva de 26 de ani.

Simona Halep. Cum s-a expus Firea singură. Cine ar fi trebuit de fapt să urce pe scenă, lângă Simona

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?