Geoană anunţă înfiinţarea unei comisii care "să definească România secolului XXI" dacă devine preşedinte

25 Noiembrie 2009
După întâlnirea de miercuri cu sindicatele, Mircea Geoană a declarat că, în cazul câştigării alegerilor prezidenţiale, va relansa dialogul social şi va înfiinţa o comisie care să creioneze cum va arăta România secolului XXI.

Mircea Geoană a promis sindicatelor un dialog social real după câştigarea alegerilor şi crearea la Cotroceni a unei comisii naţionale pentru "lansarea în dezbatere publică a unui proiect naţional de societate prin care să definim cu minţile noastre şi cu contribuţiile noastre cadrul fiscal, normativ, legal care să definească România secolului XXI".

Păstrarea şi crearea de locuri de muncă sunt pe lista de priorităţi a viitorului guvern care va fi instalat până la Crăciun, a anunţat Geoană care a discutat pe această temă la întâlnirea de miercuri.

Liderul PSD a anunţat şi reluarea discuţiilor în Parlament pe marginea Legii salarizării unice,  a Legii unitare  a pensiilor şi a Legii educaţiei respinsă de CCR. "I-am asigurat pe reprezentanţii confederaţiilor sindicale aşa cum vreau să îi asigur şi pe reprezentanţii mediului privat că voi încuraja ca premierul Johannis să aibă un program de guvernare care să conţină elemente concrete din propunerile partenerilor sociali", a spus Geoană care a recunoscut că a cerut sindicaliştilor pentru turul al doilea al prezidenţialelor



Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?