"Nu am primt nicio explicaţie, dar vreau să aduc la cunoştinţă celor interesaţi că în 2014 nu am fost prezent la alegerile de la Torino, nici în primul, nici în al doilea tur. Un coleg care acum este la pensie, diplomat de carieră, a fost preşedinte al secţiei atunci. De altfel, el mi-a transmis că ar vrea să ia legătura cu presa şi cu instanţa, dacă e nevoie, pentru a lămuri problema. În primul tur am fost preşedintele secţiei de votare la Genova, iar în al doilea tur, din păcate, am fost în spital. Am şi documente în acest sens.
Am solicitat trimiterea unui alt diplomat în locul meu, ceea ce s-a şi întâmplat. Cei din Guvern sigur aveau aceste informaţii, nu ştiu care este motivul schimbării mele, dar sigur nu este ce s-a spus, nici pe departe. În aceste momente, plănuiesc să dau Guvernul în judecată pentru că toate motivele care stau la baza rechemării mele sunt false, este un abuz cu siguranţă", a declarat Tiberiu Dinu, fost consul al României la Milano.
Rechemarea consulului României la Milano a fost o decizie a Guvernului Orban după ce acesta a solicitat intervenţie carabinierilor împotriva românilor care nu au reuşit să voteze la alegerile prezidenţiale din 2014 şi care nu voiau să părăsească zona secţiei de votare. Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a catalogat decizia drept "o reparaţie morală faţă de cetăţenii români care au fost umiliţi şi agresaţi la votul din diaspora".