Oficial. El este noul antrenor al lui CFR Cluj

13 Iunie 2018

Edi Iordanescu, 39 de ani, este noul antrenor al lui CFR Cluj, confirmându-se, astfel, informația publicată la începutul acestei luni de realitatea.net .

Edi Iordanescu a semnat cu CFR Cluj un contract pe trei ani și l-a înlocuit pe Dan Petrescu, plecat în China, la Guizhou Hengfeng 

"Este un moment special pentru mine. Mă bucur foarte mult că sunt aici. Este o onoare să fiu antrenorul lui CFR Cluj. Sper să avem o colaborare eficientă. Este un club cu tradiție și orice antrenor se poate bate pentru trofee. Asta vreau în acest moment. Aici ai șanse reale să îți îndeplinești obiectivele. Va veni și o doză importantă de responsabilitate, dar asta mă motivează. Sunt încrezător că pot avea succes.

Latura financiară nu a fost importantă. Am avut oferte mai bune din străinătate, dar am refuzat. Știu că acest club îmi va oferi posibiltatea să mă bat pentru lucruri importante", a spus Edi Iordănescu la prezentare, potrivit gsp.

Edi Iordănescu era liber de contract, după ce s-a despărțit de Astra, la începutul lunii aprilie.

6 echipe a antrenat Edi Iordănescu până acum: Steaua / FCSB (2010, 2011-2012 ca antrenor secund; interimar în 2010 pentru două meciuri, după plecarea lui Ilie Dumitrescu), FC Vaslui (2012 - antrenor secund în mandatul lui Marius Șumudică), ASA Tg. Mureș (2013 - antrenor principal), Pandurii Tg. Jiu (2014-2016 - antrenor principal), CSKA Sofia (2016 - antrenor principal) și Astra Giurgiu (2017-2018 - antrenor principal).



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?