Ecofin a aprobat împrumutul de 5 miliarde euro pentru România

6 Mai 2009
foto: barabino.it
foto: barabino.it
România a primit, miercuri, confirmarea oficială pentru creditul extern solicitat de Guvern.

Miniştrii de Finanţe ai ţărilor din UE şi-au dat acordul la nivel de principiu pentru a acorda României împrumutul de 5 miliarde euro pentru acoperirea deficitului bugetar, prima tranşă urmând a fi virată în prima parte a lunii iulie, au declarat pentru NewsIn surse guvernamentale.

Sursele au precizat că acordul a fost semnat miercuri doar la nivel de principiu.

"Banii vor fi folosiţi exclusiv pentru acoperirea deficitului bugetar. Acordarea tranşelor nu sunt condiţionate de realizarea reformei în justiţie, ci cuprinde doar condiţionalităţi de natură economică", au precizat oficialii guvernului.

Prima tranşă, în valoare de 1,5 miliarde euro, va fi disponibilă, cel mai târziu, la începutul lunii iulie, urmând ca încă un miliard de euro să fie încasat spre sfârşitul acestui an, potrivit Ministerului Finanţelor.



România mai are de semnat până în luna iunie un memorandum care conţine datele tehnice ale acordului.

În 24 martie, România a ajuns la un acord pentru o finanţare totală de 19,95 miliarde euro pe o perioadă de doi ani, din care 12,95 miliarde euro de la FMI, 5 miliarde euro de la Comisia Europeană, 1 miliard euro de la Banca Mondială şi 1 miliard euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi International Finance Corporation (IFC).

Banii de la FMI merg la BNR, pentru susţinerea rezervei valutare, sumele de la CE şi Banca Mondială sunt destinate acoperirii deficitului bugetar, iar restul de un miliard de euro este pentru bănci, în vederea susţinerii creditării.

Consiliul executiv al Fondul Monetar Internaţional (FMI) a aprobat, luni, acordul de finanţare pe doi ani cu România şi a precizat că prima tranşă, de 4,37 miliarde DST (4,9 miliarde euro sau 6,6 miliarde dolari) este disponibilă imediat.

Autorităţile române au anunţat că banii au intrat deja la rezerva valutară a BNR.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: Realitatea TV

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?