Dosarul Microsoft. Parchetul General ia în calcul promovarea unui recurs în interesul legii

5 Februarie 2018

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție efectuează o analiză asupra îndeplinirii condițiilor legale de promovare a unui recurs în interesul legii privind precripția răspunderii penale în dosarul ”Microsoft”, în care șapte foști miniștri au scăpat basma-curată.

"Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează o analiză jurisprudenţială şi doctrinară asupra îndeplinirii condiţiilor legale de promovare a unui recurs în interesul legii privind instituţia prescripţiei răspunderii penale", se arată într-un comunicat al Parchetului General.

Prin recursul în interesul legii procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului Justiţiei, precum şi colegiile de conducere ale curţilor de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?