DNA: Poliţia rutieră a însoţit deplasările lui Oprea la destinaţii cu vădit caracter privat

4 Mai 2018

DNA. Gabriel Oprea era însoţit de echipaje ale Poliţiei rutiere inclusiv în deplasări cu caracter privat, potrivit rechizitoriului DNA.

DNA spune că probele administrate au mai arătat că, încălcând dispoziţiile legale care reglementează însoţirea demnitarilor, Gabriel Oprea a dispus ca şi el să beneficieze de însoţire cu echipaje de poliţie rutieră cu titlu permanent, formate dintr-un autoturism cu un agent şi un ofiţer şi o motocicletă.

"Din probele administrate în cauză a rezultat că ministrul Gabriel Oprea a fost însoţit în cvasitotalitatea deplasărilor, într-un regim rezervat de lege exclusiv preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului. Aceste însoţiri includeau deplasările zilnice la sediul Ministerului Afacerilor Interne şi cele săptămânale la şedinţele de Guvern, împrejurări care nu pot fi calificate ca 'situaţii deosebite, care impun deplasarea în regim de urgenţă', în sensul avut în vedere de legiuitor. Totodată, Poliţia rutieră a însoţit deplasările inculpatului Gabriel Oprea la destinaţii cu vădit caracter privat (vizite particulare, sediile unor partide politice, restaurante, sedii ale unor televiziuni, revenirea zilnică la locuinţa personală), inclusiv în afara programului de lucru şi în zilele nelucrătoare", se arată în rechizitoriul DNA, citat de agerpres.ro.

Procurorii DNA mai susţin că Oprea efectua mai multe deplasări cu coloană oficială decât preşedintele sau premierul, demnitari care puteau să beneficieze legal de escorta poliţiştilor rutieri. "Din analiza acestor înscrisuri rezultă că inculpatul Oprea Gabriel realiza în medie aproximativ cinci deplasări zilnice pe parcursul cărora era însoţit de echipaje ale Poliţiei rutiere. Spre exemplu, în intervalul 2 ianuarie - 21 octombrie 2015 s-au realizat 1.602 misiuni de însoţire a deplasărilor efectuate de ministrul Afacerilor Interne pe raza municipiului Bucureşti. Numărul total al acestor misiuni este de aproximativ trei ori mai mare decât cele realizate în aceeaşi perioadă pentru însoţirea preşedintelui României şi de aproximativ două ori mai mare decât cel corespunzător prim-ministrului, demnitari îndreptăţiţi la însoţire permanentă conform prevederilor legale", se precizează în rechizitoriu.

Prima reacție a lui Oprea, judecat pentru ucidere din culpă: Îmi voi dovedi nevinovăția

DNA mai spune că modul în care a acţionat Oprea demonstrează "o lipsă de înţelegere a limitelor atribuţiilor şi prerogativelor sale de ministru, cât şi o lipsă vădită de interes faţă de situaţia continua de risc sporit la care au fost expuşi poliţiştii care au fost nevoiţi să asigure această însoţire".

Gabriel Oprea, trimis în judecată în dosarul Gigină. Fostul procuror general Niţu scapă!

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?