DISPĂRUT FĂRĂ URMĂ de cinci zile. Ultima dată a plecat să vândă un teren cu un client

4 Octombrie 2017

Un bărbat a dispărut fără urmă. Ultima dată bărbatul plecase să-i arate unui client terenul pe care îl avea scos la vânzare. De atunci nu a mai fost văzut. 

De cinci zile, familia Dospinescu din Bacău îl caută pe Florin Dospinescu, bărbatul în vârstă de 41 de ani, dispărut fără urmă din data de 30 septembrie 2017.

De atunci, mama bolnavă așteaptă înfrigurată un semn de la el, iar Simona, sora celui dispărut îl caută disperată prin locurile unde ar putea fi.

În urmă cu ceva timp, Florin a intrat în depresie după ce și-a pierdut afacerea și iubirea. Familia se gândeștea cum la cel mai sumbru scenariu pentru că Florin a mai încercat odată să-și pună capăt zilelor.

"L-am căutat personal prin tot Bacăul, am fost cu poliția în satul Podiș, comuna Mărgineni, acolo unde Florin deținea un teren pe care l-a scos la vânzare, însă, nimeni nu l-a mai văzut în zonă de aproximativ două săptămâni. Toți cunoscuții mei au preluat materialul din “Deșteptarea” care anunță dispariția lui, însă, din nefericire, nu avem niciun semn că ar mai fi încă în viață”, a declarat Simona Dospinescu pentru desteptarea.



Când a discutat ultima dată cu sora lui, Florin i-a spus că merge cu un potențial client la terenul din satul Podiș, comuna Mărgineni.  

Cine are informații cu privire la Florin Dospinescu poate contacta familia la numerele de telefon 0754764254 / 0234553657 sau la cea mai apropiată unitate de poliție.



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?