Dilemă în PSD: Unii lideri vor să iasă de la guvernare, iar alţii se opun

2 Septembrie 2009
Foto: NewsIn
Foto: NewsIn
PSD este scindat de problema ieşirii de la guvernare, scrie ziarul Gândul. Liderii social democraţi au discutat preţ de câteva ore pe acest subiect, fără să ajungă însă la o concluzie. Jurnaliştii de la Gândul prezintă în ediţia de miercuri culisele discuţiilor.

În PSD sunt două curente: unul favorabil ieşirii de la guvernare, altul împotriva acestei idei. Potrivit ziarului "Gândul", tabăra Iliescu, Năstase şi Dragnea spune că PSD stă în genunchi în faţa PD-L şi de aceea pledează pentru ieşirea de la guvernare.

În schimb, tabăra adversă, formată din Dan Nica, Constantin Niţă, Ilie şi Marian Sârbu consideră că PSD nu-şi permite să piardă Ministerul de Interne şi să nu mai organizeze alegererile prezidenţiale. Ideea de a lăsa organizarea alegerilor pe mâna PD-L a convins, luni, partidul că este mai bine să stea în Coaliţie încă două luni, chiar dacă asta înseamnă a-i crea un dezavantaj candidatului Mircea Geoană.

Social democraţii sunt supăraţi şi pe dorinţa lui Emil Boc de a-şi asuma răspunderea pe legile Educaţiei. "Gândul" scrie că Ion Iliescu a fost chiar furios şi a spus că preşedintele încearcă să câştige capital electoral pe seama unei reforme pe care nu ar înţelege-o. Iliescu ar fi afirmat "Băsescu şi reforma educaţiei ... Mai dă-l în mă-sa pe gheaţă!".



La şedinţa de luni, PSD-iştii au discutat şi despre candiatura lui Sorin Oprescu. Potrivit jurnaliştilor de la "Gândul", Viorel Hrebenciuc i-ar fi liniştit pe social democraţi, afirmând: "Nimeni să nu-şi facă griji în legătură cu zvonurile că Octav Cozmâncă s-ar ocupa de campania lui Sorin Oprescu. Acesta nu mai e cel de altădată, nu mai are forţa şi structurile pe care să le strunească. Toate voturile lui Oprescu se vor întoarce la Mircea Geoană în turul doi".

Jurnaliştii mai scriu că şi PD-L cochetează cu ideea de a scăpa de pesedişti din Guvern. "Gândul" spune că miercuri ar fi ziua zero a relaţiei PSD - PD-L, deoarece Guvernul urmează să stabilească pe ce proiecte de lege îşi va asuma raspunderea.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: Gândul

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?