DESCOPERIRE INCREDIBILĂ despre CANCER: Poate rămâne în stare LATENTĂ timp de 20 de ani

10 Octombrie 2014
DESCOPERIRE INCREDIBILĂ despre CANCER: Poate rămâne în stare LATENTĂ timp de 20 de ani
DESCOPERIRE INCREDIBILĂ despre CANCER: Poate rămâne în stare LATENTĂ timp de 20 de ani

Cancerul pulmonar poate să rămână în stare latentă timp de 20 de ani înainte de se transforma într-o formă agresivă a bolii, caracterizată prin creşterea şi răspândirea rapidă în organism, afirmă autorii unui studiu recent.

Primele mutaţii genetice care duc la dezvoltarea cancerului pot să treacă neobservate vreme de două decenii, înainte ca o nouă mutaţie suplimentară să determine celulele canceroase să se dezvolte cu mare rapiditate, raportează dailymail.co.uk.

În timpul acelei expansiuni, apar brusc mai multe mutaţii genetice în arii diferite ale tumorii canceroase, potrivit mediafax.ro.

Fiecare regiune distinctă evoluează conform unui tipar specific, ceea ce înseamnă că fiecare parte a tumorii este unică din punct de vedere genetic.

Oamenii de ştiinţă speră că această descoperire va duce la dezvoltarea unui dispozitiv medical capabil să detecteze cancerul în formele sale incipiente.

Două treimi dintre pacienţi sunt diagnosticaţi cu forme avansate de cancer pulmonar, pentru care medicamentele sunt mai puţin eficiente.

Aproximativ 40.000 de pacienţi sunt diagonosticaţi cu cancer pulmonar în fiecare an în Marea Britanie, însă mai puţin de 10% dintre ei reuşesc să supravieţuiască cel puţin cinci ani după diagnosticare.



Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
costel
10 Oct 22:05
Locuri de munca in toata tara! Oferim din start contract legal si seriozitate maxima! Oferim si dovada platii! Primele castiguri au fost deja acordate! Tot mai multi oameni multumiti lucreaza cu noi! NU e MLM si NU e joc piramidal! Aveti sansa de a castiga 300 de dolari lunar, lucrand 3 ore pe zi ca operator online! Va trimitem detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: costhell.manolescq@gmail.com
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?