Departamentul de Stat al SUA face dezvăluiri despre contractul PATRIOT cu România

12 Iulie 2017

Oficiali ai Departamentului de Stat au declarat, într-un răspuns acordat publicației Q Magazine, că guvernele român şi american se află într-o fază avansată de negocieri privind achiziționarea rachetelor Patriot, iar modelul de rachete, radare şi echipamente auxiliare sunt de ultimă generaţie, contractul nefiind din categoria offset.

În corespondența pe care Q Magazine a purtat-o cu reprezentanții Departamentului de Stat al SUA este indicată o anumită procedură, cuprinsă într-un sistem de vânzare a tehnologiei militare, în care sunt părţi guvernele de la Bucureşti şi Washington.

Contractul nu va avea şi componenta de tip offset, au mai spus reprezentanţii DOS pentru Q Magazine. Potrivit legii, contractele de offset trebuie să se încheie pentru o valoare echivalentă cu 80% din valoarea contractului de achiziție.

De asemenea, în corespondența citată, se specifică faptul că nu se pune problema folosirii unor rachete sau echipamente second hand, ci a unor echipamente noi.

Informaţiile oferite de oficiali ai Departamentului de Stat al SUA revistei Q Magazine în privinţa stadiului de negociere sunt nuanțat diferite faţă de declarațiile ministrului Apărării, Adrian Ţuţuianu. El a spus, miercuri, după o întâlnire desfăşurată la Palatul Victoria pe tema înzestrării Armatei, că autoritățile române sunt acum la nivelul de analiză a ofertelor pe care le are în privința achiziționării rachetelor Patriot, inclusiv din alte ţări.



„Legat de anunţul făcut de Agenţia de Cooperare pentru Apărare şi Securitate, la momentul acesta suntem într-o etapă intermediară. Pentru a finaliza discuţiile este nevoie de aprobarea Congresului şi, sigur, de discuţii cu cei care sunt implicaţi în acest proiect”, a declarat Adrian Ţuţuianu.

Referitor la tipul de rachete pe care partea română vrea să le achiziţioneze, ministrul Apărării a precizat că atunci când vor exista mai multe date, „cu maximă transparenţă vom aduce la cunoştinţă public”, precizând că Guvernul ia în calcul şi oferte pe care le are din ţări europene.

Din partea americană însă, lucrurile par mai clare. Între detaliile oferite revistei Q Magazine de Departamentul de Stat se arată că există date exacte despre implementarea programului. Astfel, se precizează că, după achiziție, se vor deplasa în România 30 de agenţi guvernamentali americani, împreună cu 40 de reprezentanţi ai firmelor contractoare pentru asigurarea pe o perioadă îndelungată a asistenţei şi trainingului în privinţa folosirii rachetelor Patriot şi a echipamentelor.

Valoarea contractului negociat este de 3,9 miliarde de euro.

Lista completă de achiziții cuprinde:

- șapte radare AN/MPQ-65
- șapte stații de control a angajării AN/MSQ-132
- treisprezece grupuri antena-catarg
- 28 lansatoare M903
- 58 rachete Patriot MIM-104E Guidance Enhanced Missile-TBM (GEM-T)
- 168 rachete Patriot Advanced Capabilty-3 (PAC-3)
- șapte generatoare de energie electrica EPP III
- echipamente de comunicații, unelte si echipamente de testare, echipament de sprijin, generatoare manuale si documentație tehnica, echipament de instrucție, piese de schimb

Doar 13 ţări şi Taiwanul au sistemul Patriot, considerat cel mai performant din lume: SUA, Germania, Grecia, Olanda, Spania, Polonia, Israel, Kuwait, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Turcia, Japonia, Coreea de Sud.

În prezent, pentru apărare antiaeriană, armata română se bazează pe rachetele americane şi sovietice care datează din perioada războiului din Vietnam.

Caracteristicile sistemului Patriot

Sistemul Patriot, dorit de România, este dotat cu rachete de ultimă generaţie construite, în special, împotriva celor balistice. Fiecare are o greutate de 350 de kilograme, poate să se deplaseze cu o viteză de 5000 de kilometri pe oră, are o rază de acţiune de 20 de kilometri şi poate să atingă o altitudine de 24 de mii de metri. Patriot este dotat si cu un radar complex care poate să detecteze în timp record o rachetă trasă de inamic şi să reacţioneze la ameninţare în doar câteva secunde.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?