Cutremur în Ecuador: bilanțul a urcat la peste 400 de morţi

19 Aprilie 2016

Violentul seism care a lovit Ecuadorul sâmbătă seară s-a soldat cu 413 morți, potrivit unui nou bilanț anunțat luni seară de autorități, relatează AFP și Reuters

"La momentul actual bilanțul este de 413 morți", a anunțat ministerul care coordonează acțiunile de salvare. Precedentul bilanț al seismului cu magnitudinea de 7,8 era de 350 de morți. Tot luni seară, președintele Rafael Correa a vorbit despre un cost al reconstrucției de miliarde de dolari și despre un impact potențial "uriaș" asupra ecnomiei.

"Reconstrucția va costa miliarde de dolari", a spus Correa în orașul Portoviejo, unul dintre cele mai afectate de cutremur, relatează Agerpres.

Michael Henderson, un consultant de risc la Maplecroft, a declarat că Ecuadorul este mai puțin capabil să facă față cutremurului decât Chile, unde un cutremur din 2010 a provocat pagube estimate de 30 de miliarde de dolari.

"În timp ce economia Chile își revenea puternic după criza financiară, Ecuadorul a înregistrat o scădere accentuată în ultimul timp din cauza prețului mic al petrolului. Dar pagubele totale ar putea fi mai mici decât în Chile din cauza magnitudinii mai mici a cutremurului și a faptului că Ecuadorul este o țară mult mai săracă", a declarat el.



Guvernul a mobilizat în jur de 13.500 de membri ai forțelor de securitate în zonele afectate. Aproape 400 de salvatori au venit în Ecuador din diverse state latinoamericane, alături de 83 de specialiști din Elveția și Spania.



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?