Cum s-a schimbat istoria. Acesta este codul rostit de regele Mihai pentru arestarea lui Antonescu

7 Decembrie 2017

Regele Mihai a acordat, acum 11 ani, un interviu agenției Agerpres (pe atunci Rompres), în care a dezvăluit modalitatea prin care a fost arestat Mareșalul Ion Antonescu, pe 23 august 1944, la Palatul Regal aflat pe Calea Victoriei din București. Fostul suveran a reprodus codul rostit pentru ca garda să îl aresteze pe Mareșal. Site-ul realitatea.net redă pasajele esențiale.

"Am decis să-l rugăm pe Antonescu, cum el conducea războiul, era conducătorul, ne gândeam că e omul cel mai apt ca să facă această ieșire din război, armistițiu cum s-a numit până la urmă. Eu l-am convocat pe el și pe Mihai Antonescu. Și au venit la ceea ce se numea Casa Nouă, în spatele palatului și acolo a fost o discuție de vreun ceas și ceva împreună cu generalul Sănătescu, mareșalul Palatului pe vremea aceea.

Antonescu a refuzat categoric să iasă din război fără aprobarea lui Hitler. Or, acestea erau niște inepții. Și atunci a fost o înscenare, aranjată înainte, că dacă el refuză absolut, trebuie îndepărtat. Și așa s-a întâmplat de fapt ziua de 23 august.

A fost o frază-cod pe care a trebuit să o spun eu, ca să se poată face acest lucru. Erau trei subofițeri și un căpitan din garda Palatului și când i-am spus lui Antonescu ''Îmi pare foarte rău, dar nu mai am nimic altceva să fac', au intrat aceste patru persoane. Eu totuși nu am vrut să fiu de față când a fost arestat Antonescu. Am plecat. Și cam așa s-a întâmplat cu Antonescu. După aceea au urmat o grămadă de alte lucruri, formare de guvern, declarația mea și așa mai departe" a fost declarația regelui Mihai pentru Rompres / Agerpres, făcută în 2006.

Contextul istoric



La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a fost obligat de noul prim-ministru, generalul Ion Antonescu, să abdice şi să părăsească ţara, tronul revenindu-i a doua oară lui Mihai. Sub statul naţional-legionar, apoi sub regimul autoritar al lui Antonescu, regele nu avea nici o putere reală de decizie, fiind în permanenţă sub supravegherea serviciilor de informaţii. Nu a fost informat în prealabil asupra intrării României în război alături de Germania nazistă.

Când balanţa războiului s-a întors şi forţele sovietice au pătruns pe teritoriul României, regele Mihai a decis să salveze ce se mai putea salva şi a înfăptuit lovitura de stat de la 23 august 1944: arestarea lui Antonescu şi restaurarea Constituţiei din 1923

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?