Cum arată un miliard de dolari, în realitate. Expoziţie de artă contemporană

5 Martie 2017

La Chișinău a fost inaugurată, joi, 16 februarie 2017, expoziția de arta contemporană "La Datorie". Aici, veți găsi o instalație din două piese care se completează semantic și vizual prin care puteți vedea ce înseamnă în realitate un miliard de dolari și cum cetățenii de rând înțeleg ce înseamnă pentru ei o datorie. „La Datorie” este un proiect ce își propune să dea o formă foarte concretă unui eveniment pe cât de grav pentru economia Republicii Moldova, pe atât de abstract în mințile noastre, spun organizatorii. Cei care doresc să afle cum arată ”un miliard de dolari” pot merge la Biblioteca Municipală ”B.P. Hașdeu”, anunţă RFI

”Un motiv serios pentru care am avut inspirația să creez această instalație este faptul că, am observat că în societate această cifră de un miliard de dolari este foarte abstractă. Fiecare percepe diferit această cifră, dar nu în contururile pe care le poți vedea aici. Sunt sigur că majoritatea nu-și imaginează că este atât de mult. Este enorm. Din acest considerent am zis că mă apuc să fac această instalație ca oamenii, dar în primul rând eu să o văd cu ochii mei”, ne spune într-un interviu la RFI, artistul moldovean, Ștefan Eșanu.

”În primul rând, nu este vorba doar de un miliard de dolari. Este vorba de o datorie. Aici avem o intersectare a celor sensuri a cuvântului datorie – datoria față de țară și datoria financiară. Este un caz interesant, anume situația care s-a creat în jurul dispariției unui miliard de dolari din sistemul bancar a făcut să coincidă cele două sensuri ale cuvântului datorie. Al doilea moment este că am realizat o instalație din două piese. Una este o reproducere pe bune, dimensiuni naturale a ceea ce înseamnă un miliard de dolari. Este o simulare, evident. Nu este un miliard de dolari, dar ca volum este asta. De asemenea, au fost realizate mai multe interviuri cu cetățeni de diferite vârste, care se expun asupra a ceea ce înseamnă, în viziunea lor, o datorie financiară, ce sentimente trăiesc cetățenii când simt că au o datorie bănească, dar și ce simt oamenii când au o datorie față de țară”, continuă autorul expoziției de la Chișinău.

”Oamenii vin, se minunează de ceea ce văd. Am avut mai multe idei cum să prezentăm această expoziție. Doar să reproduci miliardul nu este suficient. Ar fi fost un pic banal. Am găsit acest context de datorie, această idee în jurul căreia am construit mesajul”, scrie RFI.ro 





Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?