Cum arată noul crossover Kwid de la Dacia, care costă doar 5.000 de euro

21 Iulie 2015

Dacia a anunţat că urmează să lanseze noul crossover Kwid, care a fost dezvăluit în luna mai, în India. Autoturism se adresează pieţei ultra low cost,  preţul acestuia fiind de doar 5.000 de euro.

Grupul auto francez Renault, proprietarul Dacia, consideră Iranul drept o piață potențială pentru noua sa gamă de automobile ultra low cost, din care un prim model, crossoverul Kwid, a fost dezvăluit în luna mai în India, a declarat pentru Reuters directorul pentru acest program Gérard Detourbet.

Kwid, un mic crossover cu un preț de 5.000 de euro, este în prezent produs la uzina de la Chennai, sudul Indiei. Însă noua platformă CMF-A, dezvoltată pentru Renault și Nissan, are ambiția de a vinde peste un milion de vehicule în mai multe versiuni, scrie Agerpress.

“Acest gen de automobil ar putea se potrivească bine pieței iraniene”, a declarat Gérard Detourbet, care înainte de a pleca la Chennai a fost artizanul gamei low cost Dacia-Renault. „Am prezentat deja mașina și iranienii sunt interesați. Însă există un anumit decalaj între manifestarea interesului și luarea unei decizii”, a spus Detourbet. Acesta a subliniat că deocamdată nu a fost luată încă nicio decizie cu privire la noile modele destinate pieței iraniene și nici unde vor fi asamblate, adăugând că va fi nevoie de cel puțin o lună-două pentru punerea la punct a planurilor.

Marii constructori auto, inclusiv Volkswagen, PSA Peugeot Citroën și Renault, își pregătesc revenirea pe piața din Iran după acordul istoric de la Viena privind programul nuclear iranian în schimbul eliminării sancțiunilor. Renault, care înainte de introducerea sancțiunilor vindea 100.000 de vehicule pe an în Iran, a continuat să fie prezent pe această piață grație modelului Tondar, derivat din Logan, în primul semestru al acestui an pe piața iraniană fiind vândute 10.000 de astfel de automobile.



Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piața auto europeană.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?