Crin Antonescu ameninţă cu depunerea unei moţiuni de cenzură pe Coduri

21 Iunie 2009
FOTO: NewsIn
FOTO: NewsIn
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat că liberalii vor depune o moţiune de cenzură după ce Guvernul îşi va angaja răspunderea pe cele două proiecte de Coduri juridice, dar spune că aceasta va avea "încărcătura" unei moţiuni adresată întregii activităţi a Guvernului Boc.

"Da! O vom face (vom depune o moţiune de cenzură în urma asumării răspunderii Guvernului pe Coduri - n.r.) cu atât mai mult cu cât doar din punct de vedere procedural moţiunea va fi legată de asumarea codurilor, de această manevră, a Guvernului de asumare a răspunderii pe Coduri. Pentru noi, această moţiune va avea încărcătura unei moţiuni de cenzură adresată întregii activităţi a Guvernului în aceste şase luni", a afirmat, duminică, preşedintele PNL.

Totodată, Antonescu a afirmat că PNL a purtat discuţii şi cu cealaltă formaţiune aflată în opoziţie, UDMR, pe tema moţiunii de cenzură, discuţii ce urmează să fie finalizate în zilele următoare. De menţionat că, din punct de vedere procedural, cele două formaţiuni parlamentare nu pot depune decât împreună o moţiune de cenzură, doar astfel reuşind să strângă numărul necesar de semnături necesare.

Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, pe 15 iunie, că, de principiu, liberalii vor depune o moţiune de cenzură în urma asumării răspunderii Guvernului pe Coduri, însă întrebat dacă a discutat cu UDMR, fără care nu se poate aduna numărul de semnături necesar, liderul PNL a răspuns negativ.

"Noi, de principiu, am rămas pe varianta moţiunii de cenzură. Totuşi, dreptul de a depune amendamente este utilizat de colegii noştri, dar poziţia de principiu, şi care cred că până la urmă - dacă lucrurile nu se schimbă în vreun fel - va fi pusă şi în practică, este cea a moţiunii de cenzură", a precizat Antonescu.



Ulterior, PNL nu a mai uzat de dreptul de a depune amendamente. În afară de PNL, toate formaţiunile politice parlamentare au depus în total 32 de amendamente, modificând atât aspecte de formă, cât şi de fond ale unora din cele 3.110 articole ale celor două Coduri juridice, pe care Guvernul îşi va asuma luni răspunderea.

Conducerea Parlamentului a decis ca angajarea răspunderii Guvernului pe Codul Penal şi pe Codul civil, în forma rezultată din dezbaterile din Comisia specială, să aibă loc luni, 22 iunie, începând cu ora 16.00, pentru preluarea amendamentelor urmând a fi organizată o şedinţă de Guvern în prima parte a zilei.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: NewsIn

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?