Fostă profesoara de limba italiană, femeia în vârstă de 74 de ani locuia cu fiul ei, în Sectorul 1 al Capitalei. Vecinii ştiau că bărbatul are probleme psihice, dar nu era internat într-un spital de specialitate.
Vecin: “Pe geamul de la bucătărie o striga pe vecina mea, spunea că o omoară.”
Vecină: “Am făcut 112, o doamnă mi-a răspuns și i-am spus cazul repede repede ca să înțeleagă despre ce e vorba și ce grav este și ce repede așteptam ajutor de la 112 și ea mi-a spus : „Ce vreți să vă dau? Poliția sau salvarea?” Zic: „Doamnă, v-am expus cazul, nu eu decid. Trimiteți ceva mai repede.”
Cei de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale susţin că apelul a fost transferat în mai puţin de un minut şi către operatorii de la ambulanţă, poliţie, ISU şi jandarmerie.
Conform unor surse din anchetă, când primii poliţişti au ajuns la faţa locului, victima încă mai striga după ajutor din spatele uşii. Pentru că nu au putut să spargă uşa, poliţiştii au cerut ajutorul pompierilor, conform PRO TV..
Vecină: “De când au venit primii poliţiştii şi până când au deschis uşa a durat peste o oră. Încă se auzea vocea ei.”
Vecină: “Se auzeau ţipete care deveneau tot mai atroce. La un moment dat erau vreo 10 poliţişti, nu au reuşit să spargă uşa aşa că au chemat descarcerarea.”
Aceştia au forţat intrarea însă femeia era deja moartă. Fiul era violent şi a fost cu greu încătuşat.