Creditul în lei acordat populației a depășit 52,9 miliarde lei, în creștere cu 1,3% față de luna anterioară, și cu 31,1% raportat la decembrie 2014.
Soldul creditului acordat de instituțiile de credit firmelor și populației a crescut în luna decembrie 2015 față de decembrie 2014 cu 3% (4% în termeni reali), însă pe componenta de împrumuturi în lei pentru populație avansul a fost de 31,1%, se arată într-un comunicat al Băncii Naționale a României (BNR).
Comparativ cu noiembrie 2015, creditul neguvernamental total a scăzut, însă, în decembrie, cu 0,4% (-0,6% în termeni reali).
"La 31 decembrie 2015, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 3% (4% în termeni reali) față de 31 decembrie 2014, pe seama majorării cu 19,7% a componentei în lei (20,9% în termeni reali) și a diminuării cu 9,9% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 10,8%)", informează BNR, potrivit Agerpres.
În schimb, soldul creditului în valută a scăzut în decembrie 2015 atât față de luna anterioară, cu 0,1%, cât și față de decembrie 2014, cu 9,9%.
Accelerarea creditului în lei a atins practic nivelul de alarmă anuntat de Banca Natională. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a lansat mai multe avertismente despre riscurile unei creșteri exagerate a împrumuturilor în lei.
"Creditul a plecat în sfârșit la drum și nu suntem lipsiți de curaj când spunem că a început să crească prea repede. Nu e lipsă de curaj, ci este chiar curaj să spui din timp "Atenție!". Creditul în lei se duce din nou către ipotecar, este bine că este în lei, dar orice creștere de două cifre trebuie să ne dea semnale de alarmă nu să ne îmbete cu apă rece", a declarat guvernatorul în august 2015.
Și la începutul anului 2016, Isărescu a vorbit despre creditarea în lei, precizând că BNR nu a tras încă vreun semnal de alarmă privind ritmul de creştere. Deocamdată, a precizat șeful BNR.
Adrian Vasilescu, Consilierul Guvernatorului BNR, atragea atentia intr-un prim material publicat in presa ca Banca Nationala nu va ramane indiferenta la o creditare accelerata.
"Numai ca acum faptul ca nevoia de bani noi pentru consum incepe sa fie acoperita cu un exces de credite in lei nu poate sa lase pe nimeni indiferent. Se cuvine sa fie pus la vedere indicatorul „Atentie la viteza!", avertiza Adrian Vasilescu la final de august, 2015.
In septembrie, venea un alt mesaj clar de la BNR: Vom impune masuri de prudentialitate daca piata o va cere
Eugen Radulescu, directorului Directiei Stabilitate Financiara din BNR, declara ca Banca Centrala va impune noi masuri de prudentalitate pentru evitarea unui nou boom in creditare, avand in vedere cresterea creditarii pentru persoane fizice cu 20% in doi ani, potrivit BankingNews.ro.