Cozmin Guşă îl dă în judecată pe Elan Schwartzenberg: E o pată pe obrazul României

22 Mai 2019

Cozmin Gușă îl dă în judecată pe Elan Schwartzenberg! Demersul vine în contextul în care acesta l-a acuzat că a comis ilegalități în calitate de acționar al Realitatea TV. Gușă, care neagă toate acuzațiile, susține că i-a fost afectat dreptul la viață privată și la imagine. Într-o intervenţie la Realitatea TV, Guşă a mai precizat că avocaţii săi l-au sfătuit să-l reclame şi penal.

În procesul deschis de Cozmin Gușă, acționarul Realitatea Media cere daune morale de la Elan Schwartzenberg.

Gușă susține că omul de afaceri i-a afectat dreptul la viață privată, la demnitate și la propria imagine prin formularea unei plângeri penale împotriva sa și transmiterea acesteia în vederea promovării în mediul virtual. Prin urmare, cere instanței să-l oblige pe Schwartzenberg să plătească o sută de mii de euro. Mai mult decât atât, Gușă solicită ca omul de afaceri să fie obligat să-i ceară public scuze, să suporte cheltuielile de judecată și să publice hotărârea judecătorească ce va fi pronunțată în acest proces. 

Demersul acționarului vine ca urmare a unei plângeri penale depuse de Elan Schwartzenberg pe numele său, pentru pretinse fapte de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, folosirea cu rea credință de bunuri, bancrută și gestiune frauduloasă, potrivit luju.ro. Cozmin Gușă neagă toate acuzațiile. 

,,De la momentul deschiderii procedurii insolvenței asupra Realitatea Media S.A. subsemnatul în calitate de acționar nu aveam nicio atribuție în sensul realizării actelor de dispoziție menționate în Plângerea Penală.(...) Subsemnatul nu am deținut niciodată un pachet majoritar al acțiunilor. (...) Nu aș fi putut efectua respectivele acte de înstrăinare la care a făcut referire pârâtul”, susține Gușă în acțiunea deschisă în instanță.

Procesul a fost deschis de Cozmin Gușă la Tribunalul Capitalei. 

Într-o intervenţie la Realitatea TV, Guşă a mai precizat că astfel de acuzaţii, venite din partea unui personaj precum Elan Schwartzenberg, ar trebui să pună pe gând autorităţile. 

"Acest gen de afirmaţii, de la un astfel de personaj, este şi o pată pe obrazul statului român. Vprbim despre un peronaj împotriva căruia statului român nu a întreprins demersuri, pe motiv că ar fi cetăţean israelina, de parcă ar fi o cutumă ca statul Israel să nu-şi lasa cetăţenii să suporte rigorile legii acolo unde trebuie. Elena Schwartzenberg, aşa cum l-am mai numit, este al treilea din triunghiul infracţional, alături de Liviu Dragnea şi Radu Mazăre", a declarat Guşă.

Referitor la cei 100.000 de dolari, ceruţi drept despăgubire, Cozmin Guşă a menţionat că pe parcursul procesului este posibil ca pretenţiile financiare să fie majorate. 



"I-am cerut aceşti bani pentru că ştiu foarte bine ce să fac cu ei, o mare parte o să-i investesc în antrernamentul sportivilor de la judo. Este posibil ca pe parcursul procesului să majorăm această sumă, pentru că mi se pare normal să descurajăm astfel de demersuri. (...) Printr-un astfel de atac se încearcă un nou atac la adresa Realitatea TV, prin atacuri la adresa unor persoane cunoscute şi implicate în activitatea postului, aşa cum sunt eu" a precizat Guşă. 

Cozmin Gușă: "Triunghiul infracțional este Dragnea - Mazăre - Elan Schwartzenberg"

sursă foto: luju.ro

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?