Control de amploare în Complexul Europa din Bucureşti: descindere cu 700 de poliţişti + 250 jandarmi

31 Iulie 2019

Un control de amploare a avut loc, miercuri dimineaţă, la Complexul Europa din Bucureşti, fiind vizate infracţiuni de natură economică şi judiciară.

Organele de anchetă fiscală au descins cu 700 de poliţişti şi 250 de jandarmi.

Iată comunicatul Poliţiei Române:

"Aproximativ 700 de poliţişti, din toate structurile Poliţiei Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, acţionează într-un complex comercial situat pe raza sectorului 2. Acţiunea are loc în cadrul unui dosar ce vizează săvârşirea mai multor infracţiuni, atât de natură economică, cât şi judiciară.

Sunt puse în aplicare peste 40 de autorizaţii de percheziţie în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Ialomiţa, precum şi mandate de aducere emise pe numele a peste 100 de persoane, suspecţi şi martori. Persoanele urmează a fi audiate în sedii ale subunităţilor de poliţie de pe raza întregului municipiu.



Întreaga activitate beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale şi al Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale. Alături de poliţişti, participă şi peste 250 de jandarmi din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.

Acţiunea are şi suportul aerian asigurat de Inspectoratul General de Aviaţie din cadrul M.A.I. Documentarea infracţiunilor cercetate a început în luna februarie, activitatea din această zi fiind programată încă de la începutul lunii iulie".

Se pare că documentarea infracţiunilor cercetate a început în luna februarie, activitatea din această zi fiind programată încă de la începutul lunii iulie.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?