Consiliul Concurenţei, după acuzaţiie lui Vâlcov: Se lansează aşa uşor acuzaţii

28 Ianuarie 2019
Darius Vâlcov motivare sentință
Darius Vâlcov motivare sentință

Consiliul Concurenţei a declanşat o analiză asupra evoluţiei ROBOR din momentul în care guvernul a introdus Ordonanţa de Urgenţă 114/2018, care instituia şi aşa-numita "taxă pe lăcomie" a declarat, luni, pentru Agerpres, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

"Avem o analiză pe zona de ROBOR, nu şi la curs, pentru că au fost dezbateri în spaţiul public şi suntem foarte interesaţi să vedem efectele Ordonanţei 114", a spus Chiriţoiu.

Şeful Consiliului Concurenţei a refuzat să precizeze ce ar urma după încheirea acestei analize.

Precizările lui Chiriţoiu vin la o zi după ce consilierul premierului, Darius Vâlcov, a acuzat Consiliul Concurenţei de faptul că tărăgănează investigaţiile.

"Acest nivel al ROBOR, când există lichiditate, trebuie să coboare. (...) Soluţia există şi a fost introdusă în ultima OUG. (...) Faimosul Consiliu al Concurenţei să nu mai tărăgăneze! OUG spune aşa: în trei luni trebuie să dai primele indicii şi în şase rezultatul final. Şi ministrul Finanţelor este pregătit să ceară intervenţia Consiliului Concurenţei, să vedem dacă există vreo înţelegere. Daniel Zamfir a arătat cum în 2008 au dat pe faţă această tendinţă. Acum vor fi obligaţi să prezinte în şase luni raportul final', a spus Vâlcov, potrivit antena3.ro.



Chiriţoiu a dezminţit şi acuzaţiile lansate recent de către senatorul ALDE Daniel Zamfir, potrivit căruia Consiliul Concurenţei n-ar a sancţionat, în 2008, mai multe bănci suspectate că s-ar fi înţeles pentru a manipula ROBOR, afirmând că investigaţia de la acel moment n- a identificat nicio dovadă.

"Investigaţia a fost finalizată, decizia s-a luat conform procedurilor legale, iar ordinul de închidere a investigaţiei există şi se află de ani de zile postat pe site-ul instituţiei. Mă surprinde că se pot lansa atât de uşor acuzaţii fără să faci o minimă verificare, fără să contactezi instituţia sau să verifici site-ul. Ar fi fost foarte simplu ca aceste afirmaţii false să nu fie făcute publice", a susţinut Chiriţoiu.

În plus, potrivit acestuia, la acel moment, Comisia Europeană, care investiga astfel de practici la nivel comunitar, a dat amenzi usturătoare unor instituţii financiar-bancare din Marea Britanie şi e greu de crezut că n-ar fi procedat la fel în România, dacă ar fi existat dovezi că acestea au încălcat legea.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?