Comisia Europeană, compromisă din interior. Ce gafă a făcut viitorul șef al diplomației UE

8 Noiembrie 2019

Comisia Europeană a cerut vineri guvernului spaniol să examineze cazul ministrului său de externe, Josep Borrell, viitorul şef al diplomaţiei europene, după ce acesta a publicat pe contul său de Twitter un document confidenţial despre o procedură judiciară împotriva unei separatiste catalane.

Gafa lui Borell pune într-o situaţie stânjenitoare viitoarea Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen, cu mai puţin de trei săptămâni înaintea votului de învestire în Parlamentul European, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Într-o postare pe Twitter, Borrell a arătat un document expediat de autorităţile britanice - prin sistemul SIRENE - în care se solicită Madridului informaţii suplimentare despre mandatul european de arestare emis pe numele separatistei catalane Clara Ponsati, refugiată în Scoţia.

În mesajul său, pe care l-a şters rapid, dar au fost păstrate copii, Borrell publică date personale confidenţiale.

După apariţia acestui mesaj, eurodeputata catalană Diana Riba i Giner, din grupul Verzilor, a trimis o scrisoare de protest către preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi succesoarea acestuia, Ursula von der Leyen. În scrisoare se solicită retragerea nominalizării lui Borrell pentru postul de şef al diplomaţiei europene dacă va fi dovedit că el a folosit abuziv informaţii confidenţiale.



„Pentru utilizarea Sistemului de Informaţii Schengen (SIS) se aplică reguli clare şi toată lumea trebuie să le respecte”, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt comunitară Mina Andreeva. Dar „tweet-ul a fost postat de dl. Borrell în calitatea sa de ministru al afacerilor externe al Spaniei şi revine acum autorităţilor spaniole să urmărească această afacere”, a completat ea.

Sancţiuni financiare sunt prevăzute în cazul încălcării regulamentului, a declarat o sursă din cadrul Comisiei Europene, pentru AFP, potrivit Agerpres.

Josep Borrell a fost desemnat de liderii europeni să fie viitorul şef al diplomaţiei europene şi de asemenea unul dintre vicepreşedinţii executivului comunitar condus de Ursula von der Leyen.

Parlamentul European a aprobat deja nominalizarea lui Josep Borrell pentru acest post.

Însă eurodeputaţii mai trebuie să valideze şi viitoarea Comisie Europeană în ansamblu într-un vot prevăzut pentru 27 noiembrie.



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?