Ce SUMĂ cer Beyonce şi Jay-Z ca să CÂNTE la NUNTA lui Kim Kardashian cu Kanye West

22 Mai 2014
Beyonce
Beyonce

Cântăreaţa Beyonce şi soţul ei, rapperul Jay-Z, vor susţine un scurt recital la nunta cuplului Kim Kardashian-Kanye West, care va avea loc sâmbătă, la Paris.

Beyonce şi Jay-Z poartă ultimele negocieri cu postul de televiziune E! - care produce, de altfel, reality show-ul "Keeping Up With The Kardashians" şi care finanţează o parte din nunta cuplului Kardashian-West - pentru a susţine "un scurt spectacol" în timpul ceremoniei, pentru suma de 2 milioane de dolari, informează contactmusic.com.

"Jay-Z şi Beyonce vor cânta la nuntă, dacă negocierile lor de ultimă oră cu E! vor decurge bine. Cei doi au cerut suma de 2 milioane de dolari pentru un scurt recital", a declarat o sursă.



Vedeta de televiziune Kim Kardashian şi rapperul Kanye West se vor căsători sâmbătă, la Paris.

Rapperul şi starleta TV au vizitat la sfârşitul lunii ianuarie Palatul Versailles, unde şi-ar fi dorit să se căsătorească. Însă preşedintele comitetului care administrează Palatul Versailles, Catherine Pégard, le-a explicat că organizarea unei nunţi într-un astfel de muzeu nu este posibilă.

Totuşi, Kanye West şi Kim Kardashian au decis să menţină Versailles-ul pe lista festivităţilor de nuntă.

De altfel, cei doi vor organiza vineri o vizită privată la palatul-muzeu Versailles pentru invitaţii lor. Evenimentul va avea loc după închiderea programului de vizitare a celebrului palat al regelui Louis al XIV-lea.

Potrivit presei italiene, o mare petrecere de nuntă ar urma să aibă loc sâmbătă seară la Florenţa, în Forte Belvedere, o fortăreaţă din secolul al XVI-lea construită de familia Medici şi utilizată în prezent ca spaţiu expoziţional.

Kim Kardashian şi Kanye West, a căror relaţie a început în 2012, sunt părinţii unei fetiţe, North, care s-a născut la jumătatea lunii iunie 2013.

Kim Kardashian, protagonista reality show-ului "Keep Up with the Kardashians", de pe postul E!, este actriţa de reality show cel mai bine plătită din televiziunea americană, câştigurile ei financiare ridicându-se la peste 6 milioane de dolari în 2013.

Rapperul şi producătorul american Kanye West a devenit cunoscut la începutul anului 2000. Cel de-al treilea album al său, "Graduation", a fost unul dintre cel mai bine vândute materiale discografice ale anului 2007. West este câştigător a 21 de premii Grammy. "Watch the Throne", album compus în colaborare cu Jay-Z, a fost lansat în vara anului 2011. Cel mai recent album al său este "Yeezus", lansat în iunie 2013.



Sursă: Mediafax

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?