"Din moment ce o întrebare pusă la audiere lui Dincă durează cu tot cu răspuns cam două ore pe o chestie de genul dacă a luat cu mâna stângă sau cu mâna dreaptă, vă daţi seama cât ar trebui să dureze să faci reconstituirea pe una dintre infracţiuni, respectiv pe un omor. Cam între una şi două luni (e nevoie – n.r.) pentru reconstituirile acestea, în contextul în care ne aflăm în această fază în care Dincă nu îşi aduce aminte. De fapt, dacă i se spune ce a făcut, el spune că este aşa. Apoi se contrazice de trei ori în trei minute şi tot aşa. Nu cred că se vor putea face într-o zi aprecieri", a spus Tonel Pop, la un post TV.
Potrivit acestuia, procurorii vor încerca să reconstituie, luni, cazul Alexandrei Măceşanu, iar marţi, pe cel al Luizei Melencu. Familiile celor două fete vor fi reprezentate de avocaţi, scrie mediafax.ro.
"Vom participa avocaţii. Luni a fost programată, din ce am discutat cu procurorul de caz, reconstituirea privind-o pe Alexandra şi marţi în ceea ce o priveşte pe Luiza reconstituire. Vor începe de dimineaţă", a mai spus Pop.
Avocatul consideră că reconstituirea nu se poate face într-o perioadă atât de scurtă de timp, dat fiind faptul că Dincă se contrazice în declaraţii.
"Ca să reconstitui ce a fost acolo e nevoie, la modul ideal, de cel puţin o săptămână sau două, iar în situaţia în care suntem noi acum, cam o lună de zile pentru fiecare caz. Nu au cum să reconstituie, pentru că nu au scenariu. Dincă nu a explicat ce şi cum, deci nu au cum să reconstituie. Nu au ce să reconstituie. Scenariul este varză şi Dincă minte de stinge. Spune lucruri aberante care nu pot fi puse în practică şi nu au un curs logic raţional", a mai afirmat Tonel Pop.