Casetă în care s-ar fi aflat 200.000 de euro, furată din depozitul unei firme de mobilă din Lugoj

9 Ianuarie 2014
Ajutorul de şomaj, obţinut de o româncă în instanţă
Ajutorul de şomaj, obţinut de o româncă în instanţă

O casetă cu bani a fost furată din depozitul unei firme de mobilă din Lugoj (Timiş), unde hoţii au intrat prin forţarea unui geam, surse judiciare afirmând că în caseta furată s-ar fi aflat aproximativ 200.000 de euro.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Timiş, Ancuţa Morariu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că în noaptea de miercuri spre joi persoane neidentificate au pătruns în depozitul unei firme din Lugoj care se ocupă de comercializarea obiectelor de mobilier, de unde au sustras o casetă metalică în care se aflau bani.

"Poliţistii fac cercetări pentru identificarea autorilor, care se vor face vinovaţi de furt calificat. Deocamdată nu se cunoaşte suma de bani, aşteptăm ca patronul firmei să sosească la sediul Poliţiei pentru a declara câţi bani erau în caseta metalică", a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timis.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, în caseta furată s-ar fi aflat aproximativ 200.000 de euro.



Subiecte pe aceeași temă



Sursă: Mediafax

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

2 0
g.g.
09 Jan 11:52
Sunt curios ce profit a avut firma asta si cit a platit impozit la stat.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?