Carnea falsă o să ajungă în farfuria ta! Ce se întâmplă cu revoluția alimentară

15 Aprilie 2019

Mai multe companii și lanțuri de fast-food au lansat recent burgeri vegetarieni care conțin un soi de carne falsă, dar care ar avea același miros, gust și textură ca cea reală. În plus, dacă gătești produsul cum trebuie, acesta sângerează precum carnea de vită folosită la burgeri, susțin producătorii. Carnea fake nu este doar pentru vegani și vegetarieni, mai anunță producătorii.

Surogatul pentru carne a fost folosit inițial pentru prepararea burgerilor din locațiile frecventate de hispteri, dar ușor, ușor, a intrat în marile lanțuri de restaurante fast-food precum Burger King, care vinde acum produsul Impossible Burger. Până și Nestle a lansat un produs pe bază de soia și proteine din cereale (Garden Gourmet Incredible Burger). Un alt exemplu este al celor de la Harvester, care au lansat Moving Mountains Burger.

În condițiile în care specialiștii avertizează că dorința de a consuma carne la un preț cât mai mic nu este sustenabilă, ne-am putea trezi într-un viitor apropiat că vom cumpăra carne produsă în laborator și care nu are nicio legătură cu sacrificarea vreunui animal. Asta se întâmplă deja cu legumele și fructele, care pot fi create în laborator fără a fi nevoie de vreun produs natural în procesul de producție.

Ce zice Comisia Europeană despre carnea falsă

Comisia Europeană pentru Agricultură a dezbătut deja subiectul și a ajuns la concluzia că produsele care imită carnea ar putea fi confundate ușor cu cele din carne reală, astfel că producătorii ar putea fi obligați să nu mai menționeze pe produse că acestea ar fi derivate din carne. Astfel, carnea fake pentru burgerii vegetarieni ar urma să fie numită "discuri vegane."

Ce conțin discurile vegane? Un amestec de soia, proteine din grâu și mazăre, ciuperci, suc de sfeclă roșie (pentru culoare) și ulei de cocos. Acești burgeri sunt făcuți să aibă aproape același gust cu cei făcuți din carne și să arate aproape identic.



Am putea spune, deci, că nici carnea nu mai e ce a fost. Și pe bună dreptate că nu am greși. Dar nu burgerii vegani sunt cei care strică reputația cărnii, ci tocmai cei care conțin carne adevărată.

Cum vine asta? Spre exemplu un lanț de restaurante vinde un burger care conține 94% carne de vită, dar "alegerea măcelarului" este un produs care are doar 63% carne. Restul se completează cu ceapă, făină de mazăre, apă, grăsime de vită, sare, dextroză, extract de drojdie, zahăr, sare, fulgi de mazăre, extract de ceapă și piper negru. O combinație care nu pare deloc sănătoasă. Ceea ce nu este exclus să fie valabil nici la burgerii vegetarieni.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
salam cu soia,etc
15 Apr 15:45
hehehe, pai ce pizze de casa cu salam trageam noi la tinerete, sarea salamu-n tigaie de ziceai ca-i viu.romanu-i vizionar.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?