Bomba finalului de campionat în Liga 1! Cea mai mare vedetă a FCSB-ului, cumpărată de CFR Cluj

8 Mai 2018

Ceea ce începuse ca un zvon desfiinţat de toată lumea prinde contur: Constantin Budescu, transferat la CFR Cluj.

Varianta acestei mutări a fost negată vehement de Gigi Becali înaintea meciului Iaşi - FCSB 1-0, dar, după eşecul roş-albaştrilor în Copou, omul care controlează FCSB a spus că este dispus să se despartă de Budescu chiar şi pentru suma de 1 milion de euro, deşi clauza de reziliere a mijlocaşului de 29 de ani este 3 milioane de euro.

Şefii de la CFR Cluj atât au aşteptat şi au afirmat că şi-l doresc pe Budescu.

"Dacă înainte am spus că noi avem şanse de 40 la sută, iar FCSB de 60 la sută, acum eu zic că şansele sunt 70-30 în favoarea noastră. Mulţescu e un antrenor foarte bun, care revitalizează echipele oriunde merge Şi noi am vrut să-l luăm într-un moment mai greu, dar nu a ieşit.

Am văzut că a scăzut clauza lui Budescu la un milion de euro de la trei milioane. Eu am ceva în comun: ne plac sărmăluţele. E un jucător foarte bun, cel mai bun din Liga 1. Mi-ar plăcea să ajungă la noi şi să fie mai decisiv decât e la FCSB. Şi patronului nostru i-a plăcut de Budescu de la început. Nu am vorbit cu el, să nu să înţeleagă greşit, însă putem plăti acea clauză de reziliere şi să discutăm cu el. Eu şi patronul echipei îl dorim foarte mult", a spus Iuliu Mureşan, preşedinte CFR Cluj, potrivit Telekomsport.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?