Gigi Becali a comentat la un post de televiziune situația dificilă în care se află Cristian Pomohaci, acuzat de mai mulți minori că i-a corupt cu bani și mâncare pentru a întreține relații sexuale. Gigi Becali este ferm, nu vrea să-l vadă pedepsit de legea lumească, ci vrea să se căiască şi să nu mai calce în sfânta Biserică!
”Lumea îl apreciază pentru vocea lui, pentru calităţile lui artistice, dar ce este important că s-au dat în vileag aceste apucături ale lui, de sodomie, de pedofilie ca să nu mai slujească în biserică, pentru că îi e tare urât lui Dumnezeu ca un sodomist să se atingă de sfintele taine în altar.(…) Nu mai are ce căuta în biserică niciodată în viaţa lui, păcatul ăsta al sodomiei, pedofiliei, e atât de urât că nici Satan te pune să-l faci, nu se uită, întoarce faţa”, a reacționat Becali.
”Mesajul pe care i-l transmit, el ştie ce are de făcut, a făcut moliftele Sfântului Vasile, l-a luat dracu, acum să se împărtăşească, să se spovedească, dar în Biserică, în altar să nu mai calce niciodată, să se ducă la Biserică să se căiască de păcatul pe care l-a făcut”, a conchis șeful Stelei.