Băsescu: Scandalul de la Universitatea Spiru Haret, rezultatul unor interese ale învăţământului de stat în detrimentul celui privat

21 Iulie 2009
Foto: News In
Foto: News In
Avem de-a face cu un blocaj în sistemul de învăţământ, a declarat marţi Traian Băsescu, făcând referire la scandalul diplomelor ilegale de la Universitatea Spiru Haret. ''M-aş bucura mult ca Guvernul să ia taurul de coarne, dar ceea ce se vede este rezultatul unor interese ale învăţământului de stat în defavoarea învăţământului privat".

''În momentul de faţă este un blocaj pe două paliere. Este o luptă între cei care vor să diminueze învăţământul privat, pentru că pâinea şi cuţitul este în mâna celor de la stat, sindicate şi oameni politici, iar pe de altă parte este o luptă pentru blocarea proceselor de modernizare a sistemului de educaţie, dusă în tandem de sindicate şi Ministerul Educaţiei. Se pare că s-a luat decizia să se dea satisfacţie sindicatelor, pentru discreditarea sistemului privat'', a declarat Traian Băsescu.

Şeful statului a subliniat  că problemele din învăţământul privat sunt prezente şi în cel de stat, ''poate într-o măsură mai mică, dar la fel''.

Peste 100.000 de absolvenţi ai Universităţii Spiru Haret riscă să rămână fără diploma de licenţă, după ce Ministerul Educaţiei a declarat drept ilegale formele de învăţământ la distanţă şi frecvenţă redusă, din cadrul instituţiei.

Ministrul Educaţiei a anunţat săptămâna trecută, că toţi absolvenţii cu diplome ilegale trebuie să susţină din nou examenul de licenţă. Măsura nu a fost însă pe placul colegilor din PSD.



Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?