Șarpe între roșii la Kaufland Sfântu Gheorghe. OPC a amendat magazinul cu 10.000 lei

24 August 2019

OPC Covasna a amendat sâmbătă Kaufland Sfântu Gheorghe după ce în cursul zilei de vineri, clienții au găsit la un raion al magazinului un șarpe între cutiile cu roșii cherry.

Reprezentanții magazinului au precizat că în urma verificărilor făcute, s-a constatat că șarpele ieșise dintr-o cutie cu smochine proaspete aduse din Turcia, marfa a fost retrasă de la raft iar zona a fost igienizată, urmând ca toate produsele care provin de la furnizorul respectiv să fie controlate.

„În urma primelor verificări, am aflat că șarpele ieșise din cutia cu smochine proaspete sosite din Turcia. Am demarat un control amănunțit pe întregul lanț furnizor – magazin. Am retras imediat de la comercializare loturile de smochine proaspete din toate magazinele”, a transmis vineri reprezentanta lanțului de magazine, Daniela Spiridonescu.

La rândul lor, comisarii OPC spun că pe lângă măsura sancționării operatorului economic, au dispus confiscarea a 68 de cutii de roșii cherry și aproape 6 kilograme de smochine, iar controalele vor continua și în perioada următoare.

„Am desfășurat un control în magazinul respectiv și am sancționat operatorul economic în cauză cu suma de 10.000 lei pentru neasigurarea măsurilor de protejare a clienților. Înainte de a expune aceste produse, operatorul avea obligația să le verifice ca nu cumva acestea să conțină vreun corp străin. Au fost retrase de la comercializare 5,96 kg smochine în valoare totală de 146 lei și 68 de cutii a câte 50gr de roșii cherry în valoare de 575 lei”, a precizat reprezentantul CJPC Covasna, Onica Csaba.

Cititi pe Realitatea de Covasna: https://realitateadecovasna.net/index.php/2019/08/24/sarpe-intre-rosii-la-kaufland-sfantu-gheorghe-opc-a-amendat-magazinul-cu-10-000-lei/





Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?