Alegeri în Israel. Exit-poll: Bătălie strânsă între partidul lui Netanyahu și cel al lui Gantz

17 Septembrie 2019

Alegeri în Israel. Bătălie strânsă între principalele formațiuni politice din Israel, conform primelor sondaje de tip exit-poll. Circumscripţiile electorale s-au închis marți seara la ora 22.00.

Partidul premierului israelian, Benjamin Netanyahu, şi cel al rivalului său Benny Gantz se aflau la egalitate marţi seară la încheierea alegerilor legislative din Israel, potrivit primelor sondaje la ieşirea de la urne difuzate de presa locală, transmite AFP.

Likud condus de Benjamin Netanyahu ar obţine într 31 şi 33 de locuri din totalul de 120 ale parlamentului israelian (Knesset), iar formaţiunea Kahol Lavan (Albastru şi Alb) a fostului şef de stat major al armatei israeliene, Benny Gantz, între 32 şi 34, potrivit acestor sondaje care nu arată niciun bloc electoral câştigător detaşat al alegerilor.

Potrivit estimărilor realizate de Channel 13, blocul politic de centru-stânga va avea 58 de locuri în Knesset, iar cel de drepta 54. Majoritatea este de 61 de locuri. Un alt sondaj, efectuat de postul public KAN, arată că alianţa Albastru & Alb a obţinut 32 de locuri, la egalitate cu Likud.

În contextul în care nicio alianţă nu pare să fi obţinut majoritatea, Benjamin Gantz şi Benjamin Netanyahu probabil vor revendica dreptul de a primi sarcina formării unei eventuale coaliţii majoritare.

Fostul ministru israelian Avigdor Lieberman, liderul unui partid considerat cheie pentru formarea viitorului guvern, a lansat un apel marţi seară la formarea unui guvern de "uniune naţională" integrând formaţiunile Likud, condusă de Benjamin Netanyahu, şi Kahol Lavan (Albastru şi Alb) a fostului şef de stat major al armatei israeliene, Benny Gantz



"Pentru noi, nu există decât o singură opţiune, iar aceasta este formarea unui guvern de uniune naţională şi liberal cu Israel Beitenu (partidul său), partidul Kahol Lavan şi Likud", a declarat Avigdor Lieberman, după difuzarea sondajelor realizate la ieşirea de la urne care plasează aproape la egalitate formaţiunile lui Netanyahu şi Gantz.

6,394,030 de cetăţeni cu drept de vot au fost aşteptaţi astăzi la urne. Circumscripţiile s-au deschis la ora şapte şi s-au închis la ora 22.00

Prezenţa la urne era, la ora 20.00 (20.00, ora României), de 63,7%. Acesta este al doilea scrutin parlamentar anticipat organizat în Israel în şase luni.



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?