Albinele pot "număra" până la patru

28 Ianuarie 2009
Foto: carolinabees.com
Foto: carolinabees.com
Aceasta este concluzia la care a ajuns o echipă de cercetători de la Centrul Vision din cadrul Universităţii Naţionale Australiene.

Testele efectuate în laborator au arătat că albinele pot face diferenţa între tipare care conţin două sau trei puncte şi, cu puţină instruire, şi între cele cu trei sau patru puncte. Albinele nu numără în adevăratul sens al cuvântului, dar pot distinge şi ţine minte câte puncte văd. Cercetătorii au acum în plan să testeze dacă pot efectua operaţii aritmetice minime.

"Nu ne aşteptam să descoperim aceste abilităţi în rândul insectelor, deşi au existat multe dovezi ale faptului că vertebrate precum porumbeii, papagalii sau maimuţele au anumite competenţe matematice", a spus doctorul Shaowu Zhang, preşedintele centrului. "Acum suntem convinşi că există o legătură între insecte, oameni şi animale", a completat acesta.



"Credem că albinele folosesc două sisteme de memorie. Primul este memoria funcţională, pe care o folosesc pentru a număra punctele care indică locul în care se află recompensa", a spus doctorul Zhang. "Al doilea sistem foloseşte reguli de memorie. Am observat acest lucru după ce am schimbat ordinea punctelor şi albinele tot au putut să găsească drumul spre recompensă", a completat acesta.

"Abilitatea albinelor de a face diferenţa între numere le poate ajuta să găsească surse de polen chiar dacă se află la o distanţă foarte mare de acestea", a încheiat cercetătorul.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?