Accident grav pe Valea Oltului. Trafic blocat

19 August 2019
Accident grav pe Valea Oltului
Accident grav pe Valea Oltului

Traficul rutier este blocat, luni seara, pe DN 7 – Valea Oltului, în urma impactului dintre un autoturism și un TIR încărcat cu adeziv, în zona localității Călimănești, județul Vâlcea. Două persoane au fost rănite grav.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat luni seara, la ora 19,45, că în judeţul Vâlcea, pe DN7Râmnicu Vâlcea –Sibiu, la kilometrul 187+200 de metri (localitatea Călimăneşti) a avut loc un accident în care au fost implicate un autoturism şi un autocamion. În urma evenimentului două persoane au fost rănite grav.

Traficul este blocat, anunță Poliția Rutieră. Se estimează ca în aproximativ 30-45 de minute, traficul să fie reluat.

Trei persoane au fost rănite, luni seara, după ce maşina în care se aflau a ajuns într-un şanţ de pe DN 7, la intrarea în staţiunea Călimăneşti dinspre Râmnicu Vâlcea, pentru scoaterea a două dintre ele fiind nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

"Intervenim cu un echipaj de descarcerare şi o autospecială cu apă şi spumă. Sosit la faţa locului, echipajul de descarcerare a găsit două persoane încarcerate şi una care a ieşit din autoturism. Ambele victime încarcerate, două femei, au fost extrase din maşină conştiente şi predate echipajelor SAJ Vâlcea. Şi cea de-a treia victimă a fost preluată de o ambulanţă şi transportată la spital", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.



Din primele date ale poliţiştilor se pare că maşina în care se aflau cele trei victime a ajuns în şanţ după ce şoferul ar fi frânat brusc ca să evite impactul cu un autoturism ce venea din sens opus, care se angajase într-o depăşire şi a fost lovit din spate de un autotren, fiind proiectat în afara părţii carosabile.

În zonă s-a circulat alternativ mai bine de o jumătate de oră, traficul fiind dirijat de agenţii de poliţie.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
MIHAI
19 Aug 22:19
De ce nu se trasează trei benzi, când atât locul, cât și lățimea carosabilului o permit?
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?