Tăriceanu, achitat definitiv în dosarul Fermei Băneasa. "Tot acest calvar s-a încheiat"

22 Aprilie 2019

Călin Popescu Tăriceanu a primit un verdict definitiv de achitare, luni seara, aproape de ora 22, în dosarul Fermei Băneasa. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis în majoritate să păstreze decizia din primă instanţă, prin care șeful Senatului Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat de acuzațiile de "mărturie mincinoasă" și favorizarea făptuitorului.

Călin Popescu Tăriceanu a reacționat imediat după aflarea sentinței: "O astfel de decizie nu are decât să mă bucure, dar bucuria mea este parțială pentru că, după avatarurile prin care am trecut începând din 2015, purtat la Parchet, purtat în instanță, cu o presiune publică uriașă asupra mea, care sigur că i-a afectat pe toți cei din jurul meu, începând cu colegii de partid, cu cei care mă cunosc, prieteni... Tot acest calvar astăzi s-a încheiat și vă pot spune că este un calvar", a declarat Tăriceanu la Antena 3.

Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016 pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, el fiind achitat pe 22 mai 2018 de un complet de la Instanţa supremă format din trei judecători.

Decizia a fost atacată cu apel de procurorii anticorupţie, aceștia cerând ca procesul să fie reluat.

Completul de 5 judecători de la ICCJ a decis luni seara achitarea lui Tăriceanu, acuzat de declarații mincinose în fața procurorilor.



Decizia Curții Supreme este definitivă.

Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu ar fi făcut sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată.

Tăriceanu, la BBC: Regret să spun asta, dar justiția din România nu este independentă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?