Ziua Franţei a fost sărbătorită şi la Bucureşti. Politicienii români au participat la evenimentele organizate la Ambasada Franţei

Marţi a fost Ziua naţională a Franţei şi, ca în fiecare an, momentul a fost marcat şi în ţara noastră. Ambasada Franţei de la Bucureşti a găzduit marţi după-amiază o serie de manifestări speciale, la care au participat atât actualul preşedinte, Traian Băsescu, cât şi fostul preşedinte, Ion Iliescu.