Zi tristă în Spania. Zeci de mii de iberici, cu ochii în lacrimi. Mesajul conducătorului

16 Noiembrie 2015

La 38 de ani, fotbalistul Raul Gonzalez se retrage din activitate după un al 22-lea titlu de campion, el urmând să prea conducerea centrului de formare a clubului New York Cosmos.

Raul, care a evoluat pentru Real Madrid în perioada 1994-2010, a stabilit un record de meciuri jucate (741) şi de goluri marcate (323) pentru gruparea madrilenă, înainte de a pleca la Schalke 04, în 2010. El a semnat cu Al Sadd în 2012. Din acest an, el juca la New York Cosmos. Raul Gonzalez este un adevărat idol pentru fanii lui Real Madrid şi ai naţionalei Spaniei.

Preşedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, l-a omagiat pe atacantul Raul Gonzalez, retras din activitate, apreciind că acesta simbolizează valorile şi principiile grupării madrilene.

"Noi ştim dimensiunea autentică a acestei personalităţi emblematice a clubului. Raul este esenţial pentru istoria recentă a Realului. Raul simbolizează valorile şi principiile esenţiale în codul sacru al Realului. Raul a fost şi va fi un exemplu de onestitate, de muncă, de refuzul de a accepta eşecul şi de pasiune pentru fotbal. Mulţumim Raul că ai contribuit cu talent şi devotament la a face acest club şi mai mare", a afirmat Florentino Perez, într-un mesaj postat pe site-ul oficial, citat de Mediafax.



Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?