Zi istorică, kilogramul are de astăzi un nou etalon

20 Mai 2019

Noua definiţie mondială a kilogramului, independentă de orice obiect fizic, a intrat în vigoare luni, informează AFP. 

Până acum, kilogramul era egal cu masa "marelui K", un cilindru din platină şi iridiu, conservat din 1889 în sediul Biroului Internaţional pentru Greutăţi şi Măsuri din apropierea Parisului.

Decizia schimbării etalonului a fost luată după ce oamenii de ştiinţă au remarcat că masa prototipului internaţional a variat uşor în raport cu cele şase copii-martor.

Acea variaţie este aproape insignifiantă în viaţa de zi cu zi, dar poate deveni problematică în alte domenii, precum ştiinţele şi industria miniaturală.

Kilogramul va fi de acum înainte definit pe baza constantei lui Planck (h) din fizica cuantică.



Alte schimbări operate: kelvin, măsurat pe baza apei, va fi redefinit pe baza constantei lui Boltzmann (k), amperul va fi legat de sarcina elementară (e), sarcina electrică a unui proton. Molul, unitate de măsură a cantităţii de substanţă, utilizat în special în chimie, va fi definit direct, fixând constanta lui Avogadro, potrivit Agerpres. 

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?