Liviu Dragnea, între spital şi Înalta Curte. Șeful PSD nu va fi operat azi, dar nici audiat

17 Martie 2019
Liviu Dragnea
Liviu Dragnea

Liviu Dragnea era așteptat, luni dimineață, la Înalta Curte. Completul de cinci judecători, care va da verdictul final în dosarul Bombonica, programase reaudierea șefului PSD. În absența lui Dragnea, însă, internat în spital, magistrații vor lua declarații altor doi inculpati și cinci martori. Potrivit unor surse citate de Realitatea TV, șeful PSD nu va fi operat luni.

Liviu Dragnea a ajuns la spital! Preşedintele PSD acuză dureri de spate, iar medicii îl suspectează de dublă hernie de disc. În prezent, Dragnea este internat într-un spital din Capitală, însă nu se ştie unde anume. Urmează ca medicii să decidă dacă se impune sau nu o intervenție chirurgicală, în perioada imediat următoare. Se întâmplă asta, în condițiile în care Dragnea a fost citat, pentru luni, la Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Nou termen în dosarul lui Dragnea. Protest la ICCJ: "În Democrație, hoții merg la pușcărie"

Președintele PSD a acuzat dureri puternice de spate, la scurt timp după ce a participat, sâmbătă, la alegerile pentru organizația locală de la PSD Ilfov. Acesta a fost însoţit la spital de colegii de partid.

Duminică, Dragnea era aşteptat să participe la alegerile din filiala Brăila, însă nu a mai ajuns. În schimb, la conferinţa de alegeri au fost prezenţi Codrin Ştefănescu şi mai mulţi miniştri ai Guvernului Dăncilă, printre care Rovana Plumb, Dan Suciu, Sorina Pintea şi Gabriel Leş.

În absenţa şefului PSD, şedinţa a fost una cu scântei. Primarul Brăilei, Marian Dragomir, a lansat, în cadrul Conferinţei Extraordinare a PSD Brăila, un atac extrem de dur la adresa conducerii partidului, cerându-le liderilor de la Centru "să termine" cu Legile Justiţiei. Mai mult, edilul a fost aplaudat de social-democraţii aflaţi în sală.



Lider PSD, aplaudat după un ATAC dur la conducerea partidului: Mai terminați cu Legile Justiției!

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, la un post TV, că liderul PSD i-a transmis că are încredere în sistemul medical românesc şi în medicii din România.

Liviu Dragnea a fost internat! Medicii, decizie de ultimă oră

Liviu Dragnea ar urma să fie reaudiat de către completul de cinci judecători de la Curtea Supremă, în dosarul ”Protecția Copilului Teleorman”, în care liderul PSD a fost condamnat, în primă instanţă, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. Instanța i-a pus în vedere să se prezinte la termenul din 18 martie al procesului. Tot luni va fi reaudiată și Olguța Șefu, fost director executiv adjunct DGASPC Teleorman.

Audierea lui Dragnea a fost cerută atât de acesta, prin intermediul avocatului său, cât și de procurorul DNA.

Apelul în acest dosar a început cu cinci luni întârziere, din cauza scandalului completurilor de cinci judecători.

Reamintim că, în primă instanță, Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în dosarul DGASPC Teleorman, care viza angajarea fictivă a Adrianei Botorogeanu şi a Anisei Niculina Stoica.

Procurorii susţin că Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, a procedat la menţinerea ilegală în posturi a celor două angajate. Femeile lucrau la sediul organizației PSD Teleorman, dar erau plătite de DGASPC Teleorman.

Procurorii DNA susțin că Dragnea, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman. El ar fi fost cel care a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul instituției. În plus, mai susțin anchetatorii, Dragnea a contribuit, prin influența sa, la menținerea celor două angajate în funcție la DGASPC Teleorman, deși, de fapt, ele lucrau la PSD Teleorman.



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Jan
18 Mar 20:47
L-a rupt aia mica. La varsta lui n-ar fi trebuit sa incerce pozitii noi.
Răspunde
0 0
anonimul
18 Mar 15:23
Ce oportun s-a declansat acest sindrom lombar local pe salele lui Dragnea . Si parca ar fi calculat (sindromul, desigur!) sa apara exact cand penalul e pe punctul de a fi prins la inghesuiala pentru unul dintre actele de coruptie comise. Asta ii da timp bubosului jurist de Moldova sa mai pregateasca un OUG care sa-l scoata din belea pe individul ce se ascunde ca un las ce e in spital-daca o fi invreun spital si nu e plecat sa mai imrumute ceva bani pentru acei pensionari care ii mai cred minciunile. Corupt, hoț, mincinos, laș ...halal sef de partid au pesedeii !
Răspunde
0 0
Procurori ,mai aveti idei,ca limitele le-ati depăsit ?
18 Mar 12:43
„Procurorii susţin că Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, a procedat la menţinerea ilegală în posturi a celor două angajate. Femeile lucrau la sediul organizației PSD Teleorman, dar erau plătite de DGASPC Teleorman”.Procurori,mai concret ,împărteau foloasele cu dl Dragnea sau cu Laura Codruta Kovesi ?Cum sa nu iti plesneasca o venă in cap,numai ca citesti dar daca ai fi Mirea Vasilica ?
Răspunde
0 0
Politisti,iubiți pe dl presedinte,e prea de tot .bre !
18 Mar 12:39
Ce-o avea demonstrantii cu dl presedinte,ca domnia sa e invinuit de hotie.Dl Dragnea,după câte stiu,e invinuit de propaganda in timpul referendumului si ca a vazut cu ochii domniei sale doua angajate de la primărie ca lucrau la partid.Aste nu sunt hoții,bre.Nici măcar nu a luat un ban ,un leut câstig din aiastea ,desi un artist cu mustată lasa să se intelegaă că dl Dragne e mult mai bogat decît comediantul .Deci,culmea nerusinării,te intrunesti la ICCJ si ataci presdintele !In ochii presei comandate
Răspunde
Răspunde
0 0
Cine-i hoțul ,strigă hoțul !Politisti,il mai apărati pe dl Presedinte ?
18 Mar 12:37
Ce-o avea demonstrantii cu dl presedinte,ca domnia sa e invinuit de hotie.Dl Dragnea,după câte stiu,e invinuit de propaganda in timpul referendumului si ca a vazut cu ochii domniei sale doua angajate de la primărie ca lucrau la partid.Aste nu sunt hoții,bre.Nici măcar nu a luat un ban ,un leut câstig din aiastea ,desi un artist cu mustată lasa să se intelegaă că dl Dragne e mult mai bogat decît comediantul .Deci,culmea nerusinării,te intrunesti la ICCJ si ataci presdintele !In ochii presei comandate
Răspunde
Răspunde
0 0
MIREA VASILICA
18 Mar 12:10
eu una nui doresc sa moara doar sa ramana paralizat pe viata sa se chinuie sa vada si el ce inseamna suferinta sa ai bani si sa nu te poata salva nici un doctor ... sunt multi oameni sarmani care nu au ce manca batrani care au muncit o viata si sau ales cu o pensie de mizerie ma doare sufletu sai vad cum mananca din tomberoane dar sper sa ajunga si dragnea la fel ca ei ....
Răspunde
0 0
REX
18 Mar 11:59
Dragnea inca nu a reusit sa ii cumpere total pe judecatorii din complet de a apelat la tertipul asta jalnic pentru inca o amanare , ce jeg , un las infect , un gunoi
Răspunde
0 0
johnneil
18 Mar 11:57
Nu-i doresc decat de aceasta boala sa moara. Cand o va avea deoarece acum nu are nici pe dracu.
Răspunde
0 0
Damian
18 Mar 10:42
Liviu Dragnea prin tot ceea ce face prosteste o tara intreaga si acest circ trebuie sa inceteze odata. NU este normal ca toate aceste procese care costa contribuabilii romani sume imense de bani,sa se puna punct. Acesta amanare pe care cu sprijinul avocatilor o tot face nu face decat sa li se faca scarba tuturor romanilor. Daca acesta este fata JUSTITIEI INSEAMNA CA NE MERITAM SOARTA. SA SE INCETEZE ODATA SI MAI ALES CA TOATE ACESTE LUCRURI SE INTAMPLA IN ACEST DOMENIU IN CARE EXISTA " JUSTITIE " DOAR OE HARTIE !!!!!!!!!!!!!!!! Si sa revenim la Liviu dragnea care prin tot feluld e tertipuri amana la nesfarsit cu procesele care repet ne costa o goraza d ebani si totul pe banii contribuabililor !
Răspunde
0 0
Damian
18 Mar 10:41
Liviu Dragnea prin tot ceea ce face prosteste o tara intreaga si acest circ trebuie sa inceteze odata. NU este normal ca toate aceste procese care costa contribuabilii romani sume imense de bani,sa se puna punct. Acesta amanare pe care cu sprijinul avocatilor o tot face nu face decat sa li se faca scarba tuturor romanilor. Daca acesta este fata JUSTITIEI INSEAMNA CA NE MERITAM SOARTA. SA SE INCETEZE ODATA SI MAI ALES CA TOATE ACESTE LUCRURI SE INTAMPLA IN ACEST DOMENIU IN CARE EXISTA " JUSTITIE " DOAR OE HARTIE !!!!!!!!!!!!!!!! Si sa revenim la Liviu dragnea care prin tot feluld e tertipuri amana la nesfarsit cu procesele care repet ne costa o goraza d ebani si totul pe banii contribuabililor !
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?