Zeci de locuinţe inundate în Teleorman. Circulaţie feroviară oprită din cauza topirii zăpezii

Zăpada căzută din plin în cursul săptămânii trecute ridică probleme mari în judeţul Teleorman. În timpul nopții, din cauza topirii zăpezii, circulația feroviară a fost oprită pe secţia de cale ferată 903, Videle – Giurgiu, între staţiile Târnavele şi Vlaşca. Pe o porțiune de aproximativ 500 de metri, apa a ajuns să inunde calea ferată, făcând imposibilă deplasarea garniturilor de tren.