Duminică (6 august), valul de căldură va persista, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități și se va situa frecvent, în zonele joase de relief, între 82 și 84 de unități. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 22 și 25 de grade.
În județele Mehedinți și Dolj se vor înregistra temperaturi maxime extreme de 40...41 de grade, cele două județe fiind sub cod roșu.
În Banat, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei și a Transilvaniei, precum și în nordul și estul Olteniei și în sudul Crișanei avem cod portocaliu - temperaturile maxime se vor situa, în general, între 36 și 39 de grade, valori cu mult mai ridicate decât mediile climatologice specifice perioadei.
În nord-vestul și nordul țării și local în zonele de munte, aflate sub cod galben, disconfortul termic va fi ridicat, iar maximele termice se vor situa în jurul valorii de 35 de grade.
Instabilitate atmosferică și iar căldură
Treptat, valul de căldură se va restrânge către regiunile sudice și va persista până spre mijlocul săptămânii viitoare. Gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere, în special în zonele de munte și în jumătatea de nord a țării.
Mihai Huştiu, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) a precizat pentru Agerpres că, începând de duminică seara şi până marţi, instabilitatea atmosferică se accentua în nord-vestul, vestul şi nordul ţării, iar temperaturile vor înregistra o scădere uşoară, însă de miercuri vremea va deveni caniculară din nou până la sfârşitul săptămânii viitoare.