Alertă de vreme extremă. A intrat în vigoare CODUL GALBEN de ploi abundente

22 Iunie 2018
COD GALBEN de ploi şi vijelii
COD GALBEN de ploi şi vijelii

Vreme extremă, vineri în România. A intrat în vigoare de la ora 6 dimineaţa un COD GALBEN de instabilitate atmosferică accentuată şi cantități de apă însemnate, valabil pe tot parcursul zilei în 31 de judeţe.

Vreme extremă, vineri în România. Meteorologii au emis cod galben de furtuni pentru cea mai mare parte a ţării. Codul galben expiră la ora 23.00.

Şi hidrologii au emis o atenţionare cod galben de inundaţii pentru râuri din 17 judeţe care expiră mâine, la ora 10.00.

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 22 iunie, orele 06 – 23;
Fenomene vizate: pe arii extinse instabilitate atmosferică accentuată, cantități de apă însemnate;
Zone afectate: conform textului și hărții;

Pe parcursul zilei de vineri (22 iunie) vor fi averse torențiale, vijelii, descărcări electrice și izolat grindină la început în Banat, Crișana și Maramureș, apoi în Transilvania, Oltenia, cea mai mare parte a Moldovei și în nordul Munteniei.

În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși frecvent 20...25 l/mp și pe arii restrânse 40... 50 l/mp.

Notă: fenomene asociate instabilității atmosferice se vor semnala și în a doua parte a zilei de joi, 21 iunie local în zonele de deal și de munte, în sudul și în nord-vestul teritoriului și pe arii mai restrânse în rest.

INFORMARE METEO

Interval de valabilitate: 22 iunie, ora 16 – 23 iunie, ora 10
Fenomene vizate: perioade scurte de timp cu instabilitate atmosferic ă accentuată
Zone afectate: conform textului;

În intervalul menționat, în Muntenia, Dobrogea și sud-estul Moldovei vor fi perioade scurte de timp în care local instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată și se va manifesta prin intensificări puternice ale vântului cu aspect de vijelie, descărcări electrice, averse torențiale și grindină. Pe arii restrânse vor fi cantități de apă de peste 25...35 l/mp.
Pe parcursul nopții de vineri spre sâmbătă (22/23 iunie) va continua să plouă local însemnat cantitativ și în centru și nord-est.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice,
Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?