Urşii din cartierul braşovean Răcădău s-au transformat în căprioare

26 Octombrie 2009
Foto: wordpress.com
Foto: wordpress.com
Căprioarele au luat locul urşilor în cartierul braşovean Răcădău. De câteva săptămâni, riveranii pot să fotografieze şi să filmeze de la balcoane şi alte sălbăticiuni. Unii au văzut vulpi, alţii mistreţi. Căprioarele sunt însă zărite cel mai des.

La liziera pădurii din cartierul Răcădău, căprioarele îşi fac tot mai mult curaj şi pasc pe terenul viran din faţa blocurilor.

Specialiştii care monitorizează fauna din jurul Braşovului spun că numărul căprioarelor nu a mai fost demult timp atât de mare la marginea oraşului.

"Nici eu n-am mai văzut de 4-5 ani atât de multe, dar acum într-adevăr numărul lor e iar mare", a declarat Dan Ionescu, specialist Cultura Vânatului.




Oricât de incredibil ar părea, cornutele se simt mai în siguranţă în apropierea oamenilor, susţin specialiştii. Lângă blocurile din Răcădău sunt ferite de prădători, iar braconierii nu au curaj să acţioneze.

"Zgomotul de foc se aude, şi în oraş e riscant să braconezi, deci aici au siguranţă mai mare decât în mijlocul pădurii, la mare depărtare de localităţi", a precizat  Dan Ionescu.

Spiritul de conservare al animalelor mai dă şi greş, aşa cum s-a întâmplat în primăvară, când un căprior lovit de o maşină a fost îngrijit la Zoo Braşov şi apoi eliberat din nou în pădure.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: Realitatea TV

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?